Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2019

Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii. Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii. Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gândur

Frică de Dumnezeu pentru că vrem să stârpim corupția?

- Acesta este mormântul, spuse Claudiu Popescu ținând actele de propietate în mână.  - Să semnăm actele. Nu este timp, zise Dan. Am însă un sentiment ciudat, șopti el celor doi prieteni care îl însoțeau. Se grăbiră cu toții spre biroul de administrație din curtea cimitirului. O doamnă extrem de cochetă tocmai își așeza geanta din piele de crocodil pe scaunul din spatele biroului. Se uită la Dan fără să răspundă la salut, luă actele și începu a le verifica aparent cu minuțiozitate. - Este absolut totul în regulă, spuse doamna Ciubucaru, și eliberă actul de aprobare a înmormântării în mormântul aparținând domnului Claudiu Popescu. Imediat după înmormântare veți putea face actele de cumpărare la notar, adaugă doamna Ciubucaru, schimbând câteva priviri pline de înțeles cu domnul Popescu. Acum puteți să îi plătiți domnului avansul. Dan se conformă. Plăti un avans consistent, urmând ca după înmormântare să se finalizeze procesul de vânzare la notar. Domnul Claudiu Popescu semn