Treceți la conținutul principal

Cuvântul care biruiește gândul

Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, 
durere în inima mea toată ziua și noaptea?
 (Psalmul 12, 2)



Gândurile negative, energii care ne secătuiesc puterile sufletești. Lucrări demonice prin care ni se ruinează puterea de a învinge greutățile vieții. Gândurile negative sunt gaura neagră a sufletului. Adesea aceste gânduri ne închid într-un colț al existenței și ne chinuiesc ziua și noaptea. De ce? Pentru că le încuviințăm, pentru că le dăm dreptate și astfel ele prind puteri nebănuite și ne leagă sufletul și trupul cu funiile unei suferințe fără sens. Apoi începem să ne temem de tot ce ne spun gândurile, devenind prizonierii anxietății, ai închipuirilor înfricoșătoare, uneori chiar terifiante.

Adesea stăm de vorbă cu gânduri lăuntrice care ne defaimă, care ne descurajează, care ne umilesc și ne fac să ne simțim vinovați chiar și atunci când chiar nu există niciun motiv real. Nu acest lucru îl așteaptă Dumnezeu de la noi!  Nu în frica de gânduri se mântuiește omul, ci „întru frica lui Dumnezeu este nădejdea celui tare” (Pilde 14, 26). Recunoașterea vinovățiilor noastre, a greșelilor noastre nu trebuie să devină un proces de conștiință care ne tiranizează continuu, ci trebuie să rămână un act de mărturisire în Taina Sfintei Spovedanii, un gest de asumare a căderilor noastre urmat de un proces de vindecare prin încrederea în Cuvântul dătător de sănătate sufletească și trupească al lui Dumnezeu.

Nu de mustrări de conștiință tiranice are nevoie omul pentru a se mântui, ci de  demnitatea asumării stării sale pătimașe, de nebunia frumoasă a nădejdii în Cuvântul lui Dumnezeu, de încrederea în puterea iubirii Lui care ne poate ridica din orice cădere, de ascultare de chemarea lui Hristos: „Veniți la Mine cei osteniți și împovărați și vă voi odihni pe voi” (Matei 11,28).

Prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu pot fi biruite gândurile negre, înselătoare, mincinoase. Iisus a biruit  în pustie toate oferte diavolului și minciunile lui folosindu-se de cuvintele Sfintei Scripturi. Și gândurile pot fi biruite cu puterea, energia, forța cuvintelor dumnezeiești pe care le putem citi și învăța din Biblie. E o armă foarte folositoare. Lovește gândul repetând în minte cuvântul lui Dumnezeu și îl vei birui.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Nu am voie, dar am nevoie

Maria e nerăbdătoare. Întreaga Sfântă Liturghie e pătrunsă de fiorul așteptării Sfintei Împărtășanii. Astăzi se va împărtăși cu binecuvântarea părintelui duhovnic. Se ridică în picioare și se apropie de Sfântul Altar la îndemnul „Cu frică și cu dragoste să vă apropiați”.
În drum spre Sfântul Potir simte o mână pe spate care o trage înapoi.
-     - Unde te duci? Nu ai fost deja săptămâna trecută? Plus de asta nici post nu este. Nu ai voie, îi spune fulgerător o bătrânică. -    - Nu am voie, dar am nevoie, spune Maria și își continuă drumul, împlinindu-și nevoia de a se împărtăși în fiecare duminică.
O adevărată tulburare pentru Smaranda, care știe din copilărie că la Sfânta Împărtășanie nu se merge decât o dată pe an de Sfintele Paști și în rest doar dacă ești bolnav trupește. Boala sufletească nu intră în mintea Smarandei. Nu a auzit de așa ceva și nici nu crede că există. Ceea ce știe ea din copilărie nu poate nimeni contrazice.
După Sfânta Liturghie merge plină de mânie la părintele care…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Rușine de România

- Bună ziua. Sunt Maria Popescu și aș dori o programare la doamna doctor Müller. - Cum vă numiți? Nu am înțeles, răspunse pe un ton respingător asistenta. Maria îi repetă foarte clar  de două ori numele și îl silabisi ca asistenta să înceteze a se mai preface că nu înțelege. - Ce problemă aveți? întrebă asistenta pe același ton. - Am dureri de spate și aș dori un consult la doamna doctor. - Mergeți direct la chirurgie, sfătui prompt asistenta sătulă deja de cele 2 minute de conversație. - Aș prefera să fiu sfătuită de doctorul meu de familie și nu de dumneavoastră, dacă nu cer prea mult, rosti hotărât Maria. - Bine, veniți astăzi. Însă veți avea mult de așteptat, îngână asistenta și trânti telefonul cu o crasă lipsă de finețe.
Maria trăise în mai multe țări. Acum locuia în Germania de patru ani. Era obișnuită cu astfel de situații și reacționa extrem de calm și hotărât. Trecuse prin experiențe mai dure atunci când își menționa numele și țara de origine. După aspect ai fi jurat că este…

Cu proștii nu vreau să am de-a face

Ștefan crescuse într-un sat de munte înconjurat de priveliști copleșitor de frumoase. Era un loc de poveste încărcat cu lumina sufetelor oamenilor simpli, care și-au petrecut zecile de ani în bucuria de a munci și de a-și păstra conștiința curată. În acest sat, Ion și Ioana, părinții lui Ștefan, s-au trudit din greu să ofere singurului lor copil tot ce avea nevoie pentru a ajunge om mare.
- Să nu ne faci de rușine, îi repetau părinții lui Ștefan, încurajându-l să-și facă datoria față de Dumnezeu și față de oameni.
Au trecut anii și Ștefan a ajuns un renumit profesor universitar. Timpul se scurgea rapid sub presiunea mulțimii de proiecte în care era implicat, a nenumăratelor lucrări pe care le avea de scris sau de corectat, a congreselor fără sfârșit la care participa. 
Într-una din veri reușise să se întoarcă acasă în satul natal și să petreacă și cu părinții lui câteva zile. Bucuroși de revedere, părinții i-au pregătit lui Ștefan un adevărat praznic.
- De ce te-ai ostenit așa, mamă? într…