Treceți la conținutul principal

Cuvântul care biruiește gândul

Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, 
durere în inima mea toată ziua și noaptea?
 (Psalmul 12, 2)



Gândurile negative, energii care ne secătuiesc puterile sufletești. Lucrări demonice prin care ni se ruinează puterea de a învinge greutățile vieții. Gândurile negative sunt gaura neagră a sufletului. Adesea aceste gânduri ne închid într-un colț al existenței și ne chinuiesc ziua și noaptea. De ce? Pentru că le încuviințăm, pentru că le dăm dreptate și astfel ele prind puteri nebănuite și ne leagă sufletul și trupul cu funiile unei suferințe fără sens. Apoi începem să ne temem de tot ce ne spun gândurile, devenind prizonierii anxietății, ai închipuirilor înfricoșătoare, uneori chiar terifiante.

Adesea stăm de vorbă cu gânduri lăuntrice care ne defaimă, care ne descurajează, care ne umilesc și ne fac să ne simțim vinovați chiar și atunci când chiar nu există niciun motiv real. Nu acest lucru îl așteaptă Dumnezeu de la noi!  Nu în frica de gânduri se mântuiește omul, ci „întru frica lui Dumnezeu este nădejdea celui tare” (Pilde 14, 26). Recunoașterea vinovățiilor noastre, a greșelilor noastre nu trebuie să devină un proces de conștiință care ne tiranizează continuu, ci trebuie să rămână un act de mărturisire în Taina Sfintei Spovedanii, un gest de asumare a căderilor noastre urmat de un proces de vindecare prin încrederea în Cuvântul dătător de sănătate sufletească și trupească al lui Dumnezeu.

Nu de mustrări de conștiință tiranice are nevoie omul pentru a se mântui, ci de  demnitatea asumării stării sale pătimașe, de nebunia frumoasă a nădejdii în Cuvântul lui Dumnezeu, de încrederea în puterea iubirii Lui care ne poate ridica din orice cădere, de ascultare de chemarea lui Hristos: „Veniți la Mine cei osteniți și împovărați și vă voi odihni pe voi” (Matei 11,28).

Prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu pot fi biruite gândurile negre, înselătoare, mincinoase. Iisus a biruit  în pustie toate oferte diavolului și minciunile lui folosindu-se de cuvintele Sfintei Scripturi. Și gândurile pot fi biruite cu puterea, energia, forța cuvintelor dumnezeiești pe care le putem citi și învăța din Biblie. E o armă foarte folositoare. Lovește gândul repetând în minte cuvântul lui Dumnezeu și îl vei birui.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, unde

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în căutarea persoane
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletul într-o viață care nu se ridica la înălțimea frumuseț

Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii. Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii. Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gândur

Crăciunul a trecut deja

Nika se așează la un colt de stradă unde soarele își odihnește razele blânde. Oamenii se grăbesc să facă ultimele cumpărături pentru că mâine e Crăciunul. Ochii mari ai Nikăi scăldați de jocul razelor de soare devine un ecran de proiecție pentru filmul mut al mulțimii grăbite ce forfotește fără încetare. Amețită de atâta vânzoleală, dar odihnită de alintul dulce al soarelui, Nika pornește spre casa unde nu o așteaptă nimeni. Nici Moș Crăciun nu va poposi la ea acasă nici măcar să-și tragă răsuflarea. Nika își așează căciula învechită cu moțul răsfirat și își încheie nasturii hainei grele care atârnă pe trupul ei firav îngreunându-i mersul. -           Nu-i cam grea haina aceea pentru tine? o întreabă un trecător. -           Nu. E tocmai bună, răspunde Nika. Mă ajută să merg încet, căci și așa nu am unde să mă grăbesc. Așa este. Mersul domol o bucură pentru că o face spectatoare la o lume îmbrâncită continuu de gânduri, de planuri, de dorințe fără rost, o lume din care nu ar