Treceți la conținutul principal

Doar fraierii merg la muncă


Mela se trezea în fiecare dimineață după un somn îndelungat. Își trăgea draperiile și constata de fiecare dată că soarele era deja pe mijlocul cerului. Servea apoi micul dejun pe care îl pregătea cu multă atenție. Era pretențioasă la mâncare și cheltuia pe măsură. Îndată după masă petrecea câteva ore la televizor cu emisiunile preferate. 

- Dar nu ți-ai găsit nimic de muncă? o întrebă Adela, prietena cu care se întâlnea destul de des.
- Dar de ce îmi trebuie muncă? Nu o duc bine așa? Am ajutor social și trăiesc mai bine decât dacă m-aș duce la lucru. La ce folos? spuse Mela amuzându-se.

Adela lucra de zor. Era un spirit întreprinzător. Tot timpul avea idei noi. Lucra în domeniul decorațiunilor interioare, un domeniu care i se potrivea de minune. Își dezvoltase o nouă afacere în ciuda faptului că trecuse printr-un proaspăt faliment. Nu se lăsa. Ținea foarte mult la imaginea ei pe care o susținea cu muncă și sinceritate. 

- Hai să te angajez la firma mea, o ofertă Adela.
- Mulțumesc, dar îmi este bine așa. De ce tot îți bați capul pentru mine? îi răspunse cu iz de mustrare Mela. Ți-am spus doar că sunt mulțumită cu viața mea. Muncesc alții pentru mine.

Mela și Adela erau prietene din liceu. Între ele era o prietenie sinceră. Relația lor era încărcată de momente frumoase și chiar și în Occident s-au stabilit în același oraș pentru a fi aproape una de cealaltă.

Adela era căsătorită și avea doi copii minunați. Mela nu se căsătorise. Îi plăcea să copilărească, zicea ea. Se mulțumea cu ajutorul social și nici prin minte nu îi trecea să meargă la muncă. Pentru ea munca era pentru cei care nu se descurcă în viață. Plăcerea ei era să înșele pe alții spre folosul ei. Șmechereala i se părea cea mai inteligentă formă de existență și fiecare persoană care îi cădea în plasă era un trofeu care părea să premieze calitatea de femeie „descurcăreață”.

- Doar fraierii merg muncă. De dimineață până seara nu știu altceva să facă, izbucni Mela în hohote de râs.

Adela o privi deranjată de afirmație.

- Cu excepția ta. Tu faci totul din pasiune, la tine este altceva, adăugă Mela neștiind cum să își retragă afirmația ofensatoare.

Adela avea o inimă bună. Reuși să treacă cu ușurință pentru superficialitatea Melei, însă nu putea să nu observe că sub hohotele de râs strident se ascundea de fapt o stare deplorabilă. Machiajele încărcate ale Melei, aspectul din ce în ce mai neîngrijit, aerul tot mai accentuat de superioritate erau pentru Adela semnale alarmante ale stării în care se afla prietena ei.

La doar două luni după această afirmație Mela o contactă pe Adela.

- Adela, ajută-mă. Am rămas fără sprijin de la stat. Nu mai primesc ajutor social pentru că am refuzat toate ofertele de muncă făcute. Angajează-mă la tine.
- Mela, am deja toate posturile ocupate. Nu pot să dau afară angajații existenți. Sunt o echipă de excepție. Lucrează conștiincios și profesionist.
- Te rog, măcar să fac curat la birou, insistă Mela.

Adela își dădu acordul, deși nu avea nevoie de încă o femeie de serviciu. Credea că e un moment potrivit să își ajute prietena. Astfel că a doua zi Mela începuse deja treaba, bineînțeles în stilul ei. Punctualitatea lipsea cu desăvârșire, curățenia era făcută superficial, uita ceștile proprii de cafea prin toate încăperile, amâna sarcinile de lucru de pe o zi pe alta, se anunța tot la câteva zile bolnavă. „Lasă că Adela nu îndrăznește să îmi spună ceva că îi este rușine”, se gândea Mela.

Într-adevăr Adelei îi era rușine să îi spună ceva. Nu îndrăznea. Soțul Adelei era și el un om cu mult bun simț. Era însă și  un om foarte hotărât. Astfel că după o lună în care el și Adela făceau curățenie după plecarea Melei o invită la o discuție și îi spuse:
- Îmi pare rău, însă ți-ai risipit și această șansă. Ești concediată.

Mela se dezlănțui într-o criză de isterie și începu să îi reproșeze lui Alexandru, soțul Adelei, tot ce a făcut ea pentru firma lor. Alexandru rămase însă ferm pe poziție și nu își schimbase  în niciun fel hotărârea.

Mela trânti ușa și ieși din clădire. „Ești o puturoasă” i se repeta în minte. Erau exact cuvintele mamei sale, care rămânea adesea singură cu treburile casei în timp ce Mela își vedea de somn, de distracții, de unghii, de televizor. Constatase că deși trecuse de treizeci de ani nu era în stare nici să facă curățenie, nici să gătească, nici să își asume vreo responsabilitate. Își continuă drumul spre casă cu pas apăsat, dând pentru prima oară dreptate mamei sale. 

Mela se hotărî să urmeze modelul Adelei. Erau prietene de atâta vreme și ea nu învățase nimic de la Adela. Sosise timpul cel mai potrivit să recâștige încrederea Adelei și a lui Alexandru. Începu să își caute un loc de muncă și își repeta continuu „Voi reuși. Voi reuși. Voi reuși”. Și reuși își găsească un job și mai ales reuși să aibă deschiderea de a învăța de la ceilalți ceea ce îi lipsea ei.  Mela nu mai era aceeași. Curând descoperi că munca nu e pentru fraieri, ci pentru oamenii responsabili.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vă invit la înmormântarea mea

- Bună ziua, domnule preot, mi se adresează telefonic o voce feminină. - Bună ziua, răspund, bănuind deja că am de-a face cu cineva care e foarte impregnat în gândire și abordare de mentalitatea locului. - Sunt doamna Schmidt și aș dori să vă invit la înmormântarea mea, îmi zice cu o deosebită detașare. - Vă mulțumesc de invitație, spun surprins de abordarea femeii care pare foarte împăcată cu evenimentul de care se pregătește. Nu am mai primit niciodată o astfel de invitație, răspund sfios.  - Păi, nu știu exact când va avea loc, însă eu vreau să mă asigur că totul va fi în regulă. - Suferiți de vreo boală?  - Da, am cancer și e posibil ca în trei ani să se agraveze foarte tare. Însă eu vreau să fiu sigură că înmormântarea mea va decurge așa cum îmi doresc. - Și ce vă doriți în mod deosebit? - Eu nu vreau să fie ca în România. Vreau ceva simplu, așa cum este aici, fără circ, îmi spune doamna pe un ton apăsat.
Mi-e greu să o conving acum că o înmormântare ortodoxă nu este un circ, chi…

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Spurcata femeie lehuză

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune,  în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare.
Dragă proaspătă mămică, îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit  lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie să intri în bise…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Femeia care își critică bărbatul

„Cu ăsta nu mai ai ce face!”, „E un incapabil, nu mai e ce a fost!”, „M-am săturat să stau în casă cu unul care nu mă bagă în seamă”, „Degeaba îmi bat gura, el tot ce știe face”, „Niciodată nu m-a apreciat”,  „E insuportabil, nu știu ce s-a întâmplat cu el”, „Ăsta nu e în stare de nimic”, „Niciodată nu face ce îi spun” și lista ar putea continua. E o listă plină de afirmații dureroase pe care adesea multe femei le fac la adresa soților lor. 
Sunt nedumerit de acest curent. Încep să caut un răspuns la oameni cu pricepere de sus. Străbat mii de kilometri pentru a ajunge la o cale deschizătoare de noi orizonturi. Întâlnesc un om rânduit de Dumnezeu. Întreb cu grijă ce se întâmplă de peste bărbați curge cu atâtea reproșuri și critici. Unii le merită din plin, deși ele nu fac decât să adâncească criza.  Dar sunt chiar toți atât de nevrednici?
-Femeia care își critică bărbatul pe sine se critică, pentru că la Cununie au devenit amândoi un trup, îmi răspunde părintele și mă aruncă într-o nouă …