Treceți la conținutul principal

Autocondamnat la nefericire


Fericire, fericire, unde ești? Nimic altceva nu ne pune toate energiile în mișcare precum căutarea fericirii. Toți vrem să fim mulțumiți, împliniți, respectați, bogați, să nu ne lipsească nimic și să avem tot ce ne dorim.

Dar ca orice căutare și căutarea fericirii poate fi un demers greșit dacă luăm calea greșită. Ni se poate întâmpla, și multora ni se întâmplă, să avem soarta fetei babei din povestea lui Ion Creangă. Pornim adesea și noi în căutarea fericirii cu sufletul încă plin de resentimente față de cei din jur, cu o educație bazată pe spirit competițional incorect, cu nedreptăți și umilințe pe care alții au trebuit să le sufere din pricina noastră, plini de intrigile gândurilor de tot felul. 

Totodată luăm la drum visul deșert, că am putea atinge fericirea cu efort puțin, nefiind atenți nici la boala, nici la sărăcia, nici la amărăciunea, nici la necazul celor din jur. Și mergem, mergem până primim de lucru și acolo ne trudim precum ne-am ostenit pentru săracii întâlniți pe calea spre fericire. Și la urmă ne luăm plata: cufărul împodobit frumos cu plăceri de tot felul pe deasupra, având însă înlauntrul un monstru care ne mănâncă sufletul: NEFERICIREA! De ce o răsplată atât de „nedreaptă”? Pentru că aceasta este plata omului care nu știe să îi facă pe ceilalți fericiți. 

Să stăm o clipă în loc și să pune stop gălăgiei venite din adâncul egoului nostru specializat în a respinge orice mustrare de conștiință, orice aluzie că el ar putea greși, orice loc în afară de locul întâi în toate, orice sfat de bună credință, orice cuvânt vindecător care ne-ar putea scăpa de el.

Cine nu își dorește să meargă la serviciu și toți oamenii să se poarte frumos cu el și să îi fie adevărați prieteni, respectuoși, săritori, binevoitori? Cine nu își dorește să se întoarcă la casa lui și să fie întâmpinat cu bucurie, cu dor și nerăbdare de cei dragi? Cine nu își dorește să aibă în jur oamenii care îl prețuiesc și îl susțin, îl întăresc și îi bucură inima?
Dar lucrurile acestea atât de prețioase se câștigă oare peste noapte fără osteneală? Dacă facem treaba precum fata babei și ne dorim cufărul cel mai mare și mai ales, oare nu ne vom alege cu surpriza neplăcută?

Fata babei a fost mai preocupată de avere decât de relațiile pe care ar fi putut să le dezvolte pe drumul spre îmbogățire. Și noi adesea pe calea spre fericire ne lipsim de oameni pentru a ne umple de lucruri și când suntem plini de lucruri devenim lipsiți de oameni, adică cumplit de singuri. Fericirea vine mai întâi din relațiile pe care le îngrijești cu dragoste și care  vor da rod o iubire împlinitoare, mângâietoare și odihnitoare de suflet. Fericirea e ascunsă în iubire, iubirea înseamnă relație, relația înseamnă jertfă,  jertfa înseamnă a dărui de dragul celui iubit.

De aceea fericirea rămâne pentru mulți un obiectiv imposibil de atins...pentru că ne este cumplit de greu să dăm ceva din ce e al nostru, să dăm atenție din belșug celorlalți, să dăm o mână de ajutor, să dăm un cuvânt bun, să dăm respectul cuvenit, să dăruim fără să așteptăm restul, să dăruim de drag iubirea. O lege sfântă rămâne însă mereu valabilă: „mai fericit este a da decât a lua” ( FA 8,20)! Ignorarea acestei legi duhovnicești devine autocondamnarea noastră la singurătate și nefericire.



„Cel care nu bagă în seamă pe prietenul său săvârşeşte un păcat; 
iar cel ce se îndură de sărmani e fericit” (Pildele lui Solomon, 14, 21)










Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vă invit la înmormântarea mea

- Bună ziua, domnule preot, mi se adresează telefonic o voce feminină. - Bună ziua, răspund, bănuind deja că am de-a face cu cineva care e foarte impregnat în gândire și abordare de mentalitatea locului. - Sunt doamna Schmidt și aș dori să vă invit la înmormântarea mea, îmi zice cu o deosebită detașare. - Vă mulțumesc de invitație, spun surprins de abordarea femeii care pare foarte împăcată cu evenimentul de care se pregătește. Nu am mai primit niciodată o astfel de invitație, răspund sfios.  - Păi, nu știu exact când va avea loc, însă eu vreau să mă asigur că totul va fi în regulă. - Suferiți de vreo boală?  - Da, am cancer și e posibil ca în trei ani să se agraveze foarte tare. Însă eu vreau să fiu sigură că înmormântarea mea va decurge așa cum îmi doresc. - Și ce vă doriți în mod deosebit? - Eu nu vreau să fie ca în România. Vreau ceva simplu, așa cum este aici, fără circ, îmi spune doamna pe un ton apăsat.
Mi-e greu să o conving acum că o înmormântare ortodoxă nu este un circ, chi…

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Spurcata femeie lehuză

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune,  în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare.
Dragă proaspătă mămică, îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit  lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie să intri în bise…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Femeia care își critică bărbatul

„Cu ăsta nu mai ai ce face!”, „E un incapabil, nu mai e ce a fost!”, „M-am săturat să stau în casă cu unul care nu mă bagă în seamă”, „Degeaba îmi bat gura, el tot ce știe face”, „Niciodată nu m-a apreciat”,  „E insuportabil, nu știu ce s-a întâmplat cu el”, „Ăsta nu e în stare de nimic”, „Niciodată nu face ce îi spun” și lista ar putea continua. E o listă plină de afirmații dureroase pe care adesea multe femei le fac la adresa soților lor. 
Sunt nedumerit de acest curent. Încep să caut un răspuns la oameni cu pricepere de sus. Străbat mii de kilometri pentru a ajunge la o cale deschizătoare de noi orizonturi. Întâlnesc un om rânduit de Dumnezeu. Întreb cu grijă ce se întâmplă de peste bărbați curge cu atâtea reproșuri și critici. Unii le merită din plin, deși ele nu fac decât să adâncească criza.  Dar sunt chiar toți atât de nevrednici?
-Femeia care își critică bărbatul pe sine se critică, pentru că la Cununie au devenit amândoi un trup, îmi răspunde părintele și mă aruncă într-o nouă …