Treceți la conținutul principal

Mi-e lene

„Me lene” înseamnă pe limba greacă „mă numesc”. Mă face să zâmbesc aceasta expresie atât de apropiată de un cuvânt care ne stă adesea pe limbă și care ne tulbură de multe ori gândul cel bun: „Mi-e lene”.

Lenea e o stare contrară firii, o ispită majoră a vieții și un păcat capital. E păcatul prin care ratăm destinația noastră finală: împlinirea chemării. Ea mai este definită ca moleșeală, lipsă de energie, întristare, lipsă de motivație și naște în inimile noastre o stare de nemulțumire generalizată, făcându-ne să identificăm imperfectul, imposibilul, nedreptatea chiar și acolo unde nu sunt de fapt, doar doar ne-am putea justifica nelucrarea.
Un duhovnic, întrebat cum poate cineva să își afle darul, a răspuns: „Darul omului este să facă, restul decurge din aceasta.”  Ce să facă omul? Nimic altceva decât BINELE! Aceasta este chemarea fiecăruia dintre noi și criteriul Judecății lui Dumnezeu! El ne va întreba pe fiecare în parte cât BINE am făcut pe acest pământ! 

De acest BINE are nevoie trupul nostru, sufletul nostru, aproapele nostru.  Ce e bine pentru trupul nostru? Odihna, hrana sănătoasă și măsurată, plimbarea, aerul, echilibrul în toate. De ce bine are nevoie sufletul nostru? De hrană (rugăciune, post, Spovedanie, Împărtășanie), de pacea care vine prin împăcare, de simplitatea care vine prin renunțarea la falsele dorințe și planuri mincinoase, de lumina care vine prin empatia cu ceilalți, prin faptele bune  puse în slujirea aproapelui nostru pentru că ele aprind făclii de înțelepciune și bucurie înlăuntrul nostru.

În lucrarea acestui BINE ne paște marea ispită a lenevirii. De cele mai multe ori  dacă trupului nostru îi merge bine și este îngrijit, ni se pare că și sufletului nostru i se transferă această stare de bine.  Și atunci rugăciunea și postul devin în mintea noastră căzută în trup o povară, spovedania un nonsens, împăcarea cu ceilalți o pierdere de vreme. Aceasta se întâmplă oamenilor care confundă trupul cu sufletul sau celor care au renunțat să mai creadă că există suflet de dragul împlinirii poftelor trupului. Astfel prin lenevirea care vine prin aparenta stare de bine trupească ignorăm cuvântul Domnului : „Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.” (Matei 26, 41)

Și astfel lenea ne face răul pe care nu ni-l dorim. Ne impinge să confundăm trupul cu sufletul și să renunțăm la lucrarea faptelor care ne dau viață. 

Ce ne-ar putea spune oare lenea dacă ar avea glas și sinceritate?

 Iartă-mă, că din cauza mea ai ratat atât de mult în viață. Iartă-mă, că te-am făcut rob al trupului, ți-am întunecat sufletul, ți-am tulburat gândurile, ți-am biruit gândurile bune. Iartă-mă, că din cauza mea ți-ai pierdut prietenii, serviciul, respectul față de tine însuți și respectul celorlalți. Iartă-mă că din pricina mea ți-ai pierdut credința, bunătatea, milostivirea, dragostea, răbdarea, nădejdea, sufletul. Iartă-mă pentru toate clipele frumoase pe care le-ai fi putut petrece cu Dumnezeu și nu le-ai petrecut din cauza mea, pentru toată mângâierea pe care ai putut-o aduce sufletului tău prin post, Spovedanie, Împărtășanie și fapte bune. Iartă-mă, că din cauza mea nu ai mai avut momente de liniște, de încredere, de curaj. Iartă-mă că ți-am promis pace și ți-am adus război, că ți-am promis viață și ți-am adus moarte, că ți-am promis ușurință și ți-am adus greutăți. Iartă-mă, că ți-am făcut viața un calvar.



Izbăvește-ne, Doamne, de duhul lenevirii!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Vă invit la înmormântarea mea

- Bună ziua, domnule preot, mi se adresează telefonic o voce feminină. - Bună ziua, răspund, bănuind deja că am de-a face cu cineva care e foarte impregnat în gândire și abordare de mentalitatea locului. - Sunt doamna Schmidt și aș dori să vă invit la înmormântarea mea, îmi zice cu o deosebită detașare. - Vă mulțumesc de invitație, spun surprins de abordarea femeii care pare foarte împăcată cu evenimentul de care se pregătește. Nu am mai primit niciodată o astfel de invitație, răspund sfios.  - Păi, nu știu exact când va avea loc, însă eu vreau să mă asigur că totul va fi în regulă. - Suferiți de vreo boală?  - Da, am cancer și e posibil ca în trei ani să se agraveze foarte tare. Însă eu vreau să fiu sigură că înmormântarea mea va decurge așa cum îmi doresc. - Și ce vă doriți în mod deosebit? - Eu nu vreau să fie ca în România. Vreau ceva simplu, așa cum este aici, fără circ, îmi spune doamna pe un ton apăsat.
Mi-e greu să o conving acum că o înmormântare ortodoxă nu este un circ, chi…

Spurcata femeie lehuză

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune,  în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare.
Dragă proaspătă mămică, îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit  lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie să intri în bise…

Femeia care își critică bărbatul

„Cu ăsta nu mai ai ce face!”, „E un incapabil, nu mai e ce a fost!”, „M-am săturat să stau în casă cu unul care nu mă bagă în seamă”, „Degeaba îmi bat gura, el tot ce știe face”, „Niciodată nu m-a apreciat”,  „E insuportabil, nu știu ce s-a întâmplat cu el”, „Ăsta nu e în stare de nimic”, „Niciodată nu face ce îi spun” și lista ar putea continua. E o listă plină de afirmații dureroase pe care adesea multe femei le fac la adresa soților lor. 
Sunt nedumerit de acest curent. Încep să caut un răspuns la oameni cu pricepere de sus. Străbat mii de kilometri pentru a ajunge la o cale deschizătoare de noi orizonturi. Întâlnesc un om rânduit de Dumnezeu. Întreb cu grijă ce se întâmplă de peste bărbați curge cu atâtea reproșuri și critici. Unii le merită din plin, deși ele nu fac decât să adâncească criza.  Dar sunt chiar toți atât de nevrednici?
-Femeia care își critică bărbatul pe sine se critică, pentru că la Cununie au devenit amândoi un trup, îmi răspunde părintele și mă aruncă într-o nouă …