8 stăpâni ai sufletului

Sufletul are darul libertății și oricine îi ia acest dar îl întristează până în adâncuri, îl tulbură, îl neliniștește, îl înlănțuiește. Cât de dulce este dorința de a fi liberi de orice lucru care ne apasă, ne nemulțumește, ne necăjește!  Cât de liber este însă sufletul nostru? Câtă odihnă și pace află el în ceea ce face și mai ales în ceea ce este? Este el stăpânul peste toate ale sale sau are stăpâni? Dar poate sufletul nostru să devină sclav cuiva? „Câte patimi are sufletul atâția stăpâni are”, spunea Sf. Ignatie Teoforul.  Așadar patimile supun sufletul, îi iau puterea de a se bucura de libertate. Sufletul nostru sub ce stăpânire se află? Ce duh stăpân necăjește, înșeală și chinuiește sufletul nostru că nu mai poate afla tihnă?

Sfântul Ioan Cassian și Sfântul Evagrie Pontincul ne vorbesc despre opt duhuri ale răutății, opt duhuri care subjugă sufletul făcând din el prin plăcere sclavul răutăților și al nefericirii. La acestea trebuie să ia seama creștinul care luptă pentru libertatea duhului său: lăcomia pântecelui, desfrâul (porneia), iubirea de bani (avariția), mânia, întristarea din cauze lumești, lenea, slava deșartă (dorința de a primi laude de la ceilalți, de a-i impresiona cu minciuni, cu comportament neautentic), mândria (supraestimarea propriei persoane, atitudine de disprețuire față de ceilalți).

Toate aceste duhuri îmbolnăvesc sufletul și sufletul bolnav e ca și trupul, nu mai duce, nu te mai poți simți în largul tău, parcă ești ceea ce nu ești. Această stare devine o nemulțumire generalizată și declinul comportamentului nostru și al relațiilor cu cei din jur nu reprezintă decât o consecință firească a neatenției față de suflet. Sufletul care nu luptă cu bolile lui se închide într-o celula obscură, lipsită de bucurie, de mângâiere adâncă, de pace, de odihnă lăuntrică. 

Ne îmbolnăvim mâncând, desfrânând, alergând după bani, mâniindu-ne că nu ni se împlinesc dorințele și ordinele, întristându-ne pentru orice lucru de nimic care ni se întâmplă, lenevindu-ne să lucrăm la sănătatea sufletului,  încercând să epatăm, să îi umim pe cei din jur cu ceea ce nu suntem, judecând, bârfind și disprețuind semenii.

Nu e om care să nu fi cunoscut aceste boli într-o formă mai gravă sau mai ușoară. Puțini sunt oamenii însă care au înțeles că prin puterea lui Dumnezeu pot deveni  sănătoși și la suflet, căutând și urmând adevărul despre Dumnezeu (Ioan 8, 32) și astfel să trăiască precum oamenii liberi (1 Petru 2, 16).

Dar unde este adevărata libertate a sufletului nostru? Oare nu acolo „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”? (2 Corinteni 3,17).  ”Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1, 15), a spus Domnul, și aceasta este singura cale spre libertate, spre sănătate, spre bucurie.