Treceți la conținutul principal

8 stăpâni ai sufletului

Sufletul are darul libertății și oricine îi ia acest dar îl întristează până în adâncuri, îl tulbură, îl neliniștește, îl înlănțuiește. Cât de dulce este dorința de a fi liberi de orice lucru care ne apasă, ne nemulțumește, ne necăjește!  Cât de liber este însă sufletul nostru? Câtă odihnă și pace află el în ceea ce face și mai ales în ceea ce este? Este el stăpânul peste toate ale sale sau are stăpâni? Dar poate sufletul nostru să devină sclav cuiva? „Câte patimi are sufletul atâția stăpâni are”, spunea Sf. Ignatie Teoforul.  Așadar patimile supun sufletul, îi iau puterea de a se bucura de libertate. Sufletul nostru sub ce stăpânire se află? Ce duh stăpân necăjește, înșeală și chinuiește sufletul nostru că nu mai poate afla tihnă?

Sfântul Ioan Cassian și Sfântul Evagrie Pontincul ne vorbesc despre opt duhuri ale răutății, opt duhuri care subjugă sufletul făcând din el prin plăcere sclavul răutăților și al nefericirii. La acestea trebuie să ia seama creștinul care luptă pentru libertatea duhului său: lăcomia pântecelui, desfrâul (porneia), iubirea de bani (avariția), mânia, întristarea din cauze lumești, lenea, slava deșartă (dorința de a primi laude de la ceilalți, de a-i impresiona cu minciuni, cu comportament neautentic), mândria (supraestimarea propriei persoane, atitudine de disprețuire față de ceilalți).

Toate aceste duhuri îmbolnăvesc sufletul și sufletul bolnav e ca și trupul, nu mai duce, nu te mai poți simți în largul tău, parcă ești ceea ce nu ești. Această stare devine o nemulțumire generalizată și declinul comportamentului nostru și al relațiilor cu cei din jur nu reprezintă decât o consecință firească a neatenției față de suflet. Sufletul care nu luptă cu bolile lui se închide într-o celula obscură, lipsită de bucurie, de mângâiere adâncă, de pace, de odihnă lăuntrică. 

Ne îmbolnăvim mâncând, desfrânând, alergând după bani, mâniindu-ne că nu ni se împlinesc dorințele și ordinele, întristându-ne pentru orice lucru de nimic care ni se întâmplă, lenevindu-ne să lucrăm la sănătatea sufletului,  încercând să epatăm, să îi umim pe cei din jur cu ceea ce nu suntem, judecând, bârfind și disprețuind semenii.

Nu e om care să nu fi cunoscut aceste boli într-o formă mai gravă sau mai ușoară. Puțini sunt oamenii însă care au înțeles că prin puterea lui Dumnezeu pot deveni  sănătoși și la suflet, căutând și urmând adevărul despre Dumnezeu (Ioan 8, 32) și astfel să trăiască precum oamenii liberi (1 Petru 2, 16).

Dar unde este adevărata libertate a sufletului nostru? Oare nu acolo „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”? (2 Corinteni 3,17).  ”Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1, 15), a spus Domnul, și aceasta este singura cale spre libertate, spre sănătate, spre bucurie. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Nu am voie, dar am nevoie

Maria e nerăbdătoare. Întreaga Sfântă Liturghie e pătrunsă de fiorul așteptării Sfintei Împărtășanii. Astăzi se va împărtăși cu binecuvântarea părintelui duhovnic. Se ridică în picioare și se apropie de Sfântul Altar la îndemnul „Cu frică și cu dragoste să vă apropiați”.
În drum spre Sfântul Potir simte o mână pe spate care o trage înapoi.
-     - Unde te duci? Nu ai fost deja săptămâna trecută? Plus de asta nici post nu este. Nu ai voie, îi spune fulgerător o bătrânică. -    - Nu am voie, dar am nevoie, spune Maria și își continuă drumul, împlinindu-și nevoia de a se împărtăși în fiecare duminică.
O adevărată tulburare pentru Smaranda, care știe din copilărie că la Sfânta Împărtășanie nu se merge decât o dată pe an de Sfintele Paști și în rest doar dacă ești bolnav trupește. Boala sufletească nu intră în mintea Smarandei. Nu a auzit de așa ceva și nici nu crede că există. Ceea ce știe ea din copilărie nu poate nimeni contrazice.
După Sfânta Liturghie merge plină de mânie la părintele care…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Rușine de România

- Bună ziua. Sunt Maria Popescu și aș dori o programare la doamna doctor Müller. - Cum vă numiți? Nu am înțeles, răspunse pe un ton respingător asistenta. Maria îi repetă foarte clar  de două ori numele și îl silabisi ca asistenta să înceteze a se mai preface că nu înțelege. - Ce problemă aveți? întrebă asistenta pe același ton. - Am dureri de spate și aș dori un consult la doamna doctor. - Mergeți direct la chirurgie, sfătui prompt asistenta sătulă deja de cele 2 minute de conversație. - Aș prefera să fiu sfătuită de doctorul meu de familie și nu de dumneavoastră, dacă nu cer prea mult, rosti hotărât Maria. - Bine, veniți astăzi. Însă veți avea mult de așteptat, îngână asistenta și trânti telefonul cu o crasă lipsă de finețe.
Maria trăise în mai multe țări. Acum locuia în Germania de patru ani. Era obișnuită cu astfel de situații și reacționa extrem de calm și hotărât. Trecuse prin experiențe mai dure atunci când își menționa numele și țara de origine. După aspect ai fi jurat că este…

Cu proștii nu vreau să am de-a face

Ștefan crescuse într-un sat de munte înconjurat de priveliști copleșitor de frumoase. Era un loc de poveste încărcat cu lumina sufetelor oamenilor simpli, care și-au petrecut zecile de ani în bucuria de a munci și de a-și păstra conștiința curată. În acest sat, Ion și Ioana, părinții lui Ștefan, s-au trudit din greu să ofere singurului lor copil tot ce avea nevoie pentru a ajunge om mare.
- Să nu ne faci de rușine, îi repetau părinții lui Ștefan, încurajându-l să-și facă datoria față de Dumnezeu și față de oameni.
Au trecut anii și Ștefan a ajuns un renumit profesor universitar. Timpul se scurgea rapid sub presiunea mulțimii de proiecte în care era implicat, a nenumăratelor lucrări pe care le avea de scris sau de corectat, a congreselor fără sfârșit la care participa. 
Într-una din veri reușise să se întoarcă acasă în satul natal și să petreacă și cu părinții lui câteva zile. Bucuroși de revedere, părinții i-au pregătit lui Ștefan un adevărat praznic.
- De ce te-ai ostenit așa, mamă? într…