Treceți la conținutul principal

8 stăpâni ai sufletului

Sufletul are darul libertății și oricine îi ia acest dar îl întristează până în adâncuri, îl tulbură, îl neliniștește, îl înlănțuiește. Cât de dulce este dorința de a fi liberi de orice lucru care ne apasă, ne nemulțumește, ne necăjește!  Cât de liber este însă sufletul nostru? Câtă odihnă și pace află el în ceea ce face și mai ales în ceea ce este? Este el stăpânul peste toate ale sale sau are stăpâni? Dar poate sufletul nostru să devină sclav cuiva? „Câte patimi are sufletul atâția stăpâni are”, spunea Sf. Ignatie Teoforul.  Așadar patimile supun sufletul, îi iau puterea de a se bucura de libertate. Sufletul nostru sub ce stăpânire se află? Ce duh stăpân necăjește, înșeală și chinuiește sufletul nostru că nu mai poate afla tihnă?

Sfântul Ioan Cassian și Sfântul Evagrie Pontincul ne vorbesc despre opt duhuri ale răutății, opt duhuri care subjugă sufletul făcând din el prin plăcere sclavul răutăților și al nefericirii. La acestea trebuie să ia seama creștinul care luptă pentru libertatea duhului său: lăcomia pântecelui, desfrâul (porneia), iubirea de bani (avariția), mânia, întristarea din cauze lumești, lenea, slava deșartă (dorința de a primi laude de la ceilalți, de a-i impresiona cu minciuni, cu comportament neautentic), mândria (supraestimarea propriei persoane, atitudine de disprețuire față de ceilalți).

Toate aceste duhuri îmbolnăvesc sufletul și sufletul bolnav e ca și trupul, nu mai duce, nu te mai poți simți în largul tău, parcă ești ceea ce nu ești. Această stare devine o nemulțumire generalizată și declinul comportamentului nostru și al relațiilor cu cei din jur nu reprezintă decât o consecință firească a neatenției față de suflet. Sufletul care nu luptă cu bolile lui se închide într-o celula obscură, lipsită de bucurie, de mângâiere adâncă, de pace, de odihnă lăuntrică. 

Ne îmbolnăvim mâncând, desfrânând, alergând după bani, mâniindu-ne că nu ni se împlinesc dorințele și ordinele, întristându-ne pentru orice lucru de nimic care ni se întâmplă, lenevindu-ne să lucrăm la sănătatea sufletului,  încercând să epatăm, să îi umim pe cei din jur cu ceea ce nu suntem, judecând, bârfind și disprețuind semenii.

Nu e om care să nu fi cunoscut aceste boli într-o formă mai gravă sau mai ușoară. Puțini sunt oamenii însă care au înțeles că prin puterea lui Dumnezeu pot deveni  sănătoși și la suflet, căutând și urmând adevărul despre Dumnezeu (Ioan 8, 32) și astfel să trăiască precum oamenii liberi (1 Petru 2, 16).

Dar unde este adevărata libertate a sufletului nostru? Oare nu acolo „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”? (2 Corinteni 3,17).  ”Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1, 15), a spus Domnul, și aceasta este singura cale spre libertate, spre sănătate, spre bucurie. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Vă invit la înmormântarea mea

- Bună ziua, domnule preot, mi se adresează telefonic o voce feminină. - Bună ziua, răspund, bănuind deja că am de-a face cu cineva care e foarte impregnat în gândire și abordare de mentalitatea locului. - Sunt doamna Schmidt și aș dori să vă invit la înmormântarea mea, îmi zice cu o deosebită detașare. - Vă mulțumesc de invitație, spun surprins de abordarea femeii care pare foarte împăcată cu evenimentul de care se pregătește. Nu am mai primit niciodată o astfel de invitație, răspund sfios.  - Păi, nu știu exact când va avea loc, însă eu vreau să mă asigur că totul va fi în regulă. - Suferiți de vreo boală?  - Da, am cancer și e posibil ca în trei ani să se agraveze foarte tare. Însă eu vreau să fiu sigură că înmormântarea mea va decurge așa cum îmi doresc. - Și ce vă doriți în mod deosebit? - Eu nu vreau să fie ca în România. Vreau ceva simplu, așa cum este aici, fără circ, îmi spune doamna pe un ton apăsat.
Mi-e greu să o conving acum că o înmormântare ortodoxă nu este un circ, chi…

Spurcata femeie lehuză

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune,  în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare.
Dragă proaspătă mămică, îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit  lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie să intri în bise…

Femeia care își critică bărbatul

„Cu ăsta nu mai ai ce face!”, „E un incapabil, nu mai e ce a fost!”, „M-am săturat să stau în casă cu unul care nu mă bagă în seamă”, „Degeaba îmi bat gura, el tot ce știe face”, „Niciodată nu m-a apreciat”,  „E insuportabil, nu știu ce s-a întâmplat cu el”, „Ăsta nu e în stare de nimic”, „Niciodată nu face ce îi spun” și lista ar putea continua. E o listă plină de afirmații dureroase pe care adesea multe femei le fac la adresa soților lor. 
Sunt nedumerit de acest curent. Încep să caut un răspuns la oameni cu pricepere de sus. Străbat mii de kilometri pentru a ajunge la o cale deschizătoare de noi orizonturi. Întâlnesc un om rânduit de Dumnezeu. Întreb cu grijă ce se întâmplă de peste bărbați curge cu atâtea reproșuri și critici. Unii le merită din plin, deși ele nu fac decât să adâncească criza.  Dar sunt chiar toți atât de nevrednici?
-Femeia care își critică bărbatul pe sine se critică, pentru că la Cununie au devenit amândoi un trup, îmi răspunde părintele și mă aruncă într-o nouă …