Dureri de cap, moleșeală, dezinteres, neputință, descurajare...și lista ar putea continua pentru a ne descrie starea în care zăcem uneori fără a vedea luminița de la capătul tunelului. Plictiseală. Ne lipsește motivația de a face chiar și lucruri care știm că ne sunt de folos. Plictiseala, o stare înfricoșătoare nu doar prin ea însăși, ci mai ales prin efectele ei asupra vieții noastre.
Plictiseala se asează în minte și în inimă mai ales atunci când nu ne sunt împlinite dorințele și așteptările. Ce poftă de viață să mai ai atunci când viața ta o ia pe altă cărare decât cea pe care o „luminează”mintea prin dorințele ei? Ce energie și interes să mai avem atunci când planurile noastre se prăbușesc ca un domino la o simplă adiere de vânt? Nu doar plictiseala, ci mânia se înțețește, nervii se întind la maxim, dracii...te apucă la propriu din toate părțile. Și nu e glumă sau o metaforă. De aici o stare de plictis general, de demotivare, de tristețe, de instabilitate emoțională. Nu mai poți ședea într-o stare de liniște, de odihnă sufletească, nu îți mai găsești rostul și prin acela pacea.
Plictiseala apare atunci când nu mai avem capacitatea de a ne concentra mai ales datorită alergăturii minții prin toate coridoarele vieții acesteia. Cu cât ne aleargă mai mult mintea, cu atât ne plictisim mai repede. De aceea Domnul spune: ”Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită!” Privegherea, adică atenția, și rugăciunea, îndeosebi rugăciunea minții (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul), ne aduc într-o stare de constientizare a vieții, pun capăt dezechilibrelor determinate de stimuli exteriori, ne țin într-o stare de prezență!!! Și nu de o prezență oarecare ci de prezență în prezența lui Dumnezeu!
De fapt aceasta este plictiseala: o stare de absență! Plictiseala te fură și te poartă acolo unde nu ești de fapt. Plictiseala la serviciu face ca lucrul tău să iasă prost, plictiseala în relația cu familia face ca totul să devină un coșmar, plictiseala în rugăciune face din ea doar o bolboroseală fără niciun rezultat. Un om plictisit este un absent din propria viață. Adeseori visează cum ar trebui să fie viața, refugiindu-se într-o viață imaginară care nici ea nu îi devine un impuls spre lucrare, spre acțiunea de a schimba ceva, pentru că plictiseala aduce lene, iar lenea aduce dezastrul.
Antidotul la plictiseală: starea de prezență! A fi prezenți înseamnă a accepta realitatea și nu a ne izola în tărâmurile fabulației. A fi prezenți înseamnă a trăi viața și nu a o umple cu dorințe. A fi prezent înseamnă a vedea, a auzi, a simți, adică a deveni conștienți de ceea ce trăim. Stare de prezență se adâncește prin gândire, meditație, rugăciune.
Viața este aici, fii și tu aici! În viața ta nu exiști doar TU, există și lumea în care trăiești. Pe aceea nu o poți schimba, te poți schimba însă pe tine și modul în care reacționezi la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Acceptă lumea așa cum este, nu mai nega realitatea, culege din ea ceea ce este mai bun și mai frumos în jurul tău și fă din viața ta o stea, care să lumineze zâmbind noaptea lumii acesteia!
Viața este un dar al lui Dumnezeu, iar Evanghelia îți descoperă arta de a te bucura neîncetat de viață! Retrage-te în tine, acceptă-te așa cum ești și cheamă pe Dumnezeul Vieții și te va învăța să înțelegi și să trăiești Evanghelia. Fii prezent acolo unde este Domnul, în inima ta!
Comentarii
Trimiteți un comentariu