Treceți la conținutul principal

Astăzi o să îmi meargă rău

Briana se întorcea fericită de la o petrecere. Se distrase de minune. Își întâlnise mulți prieteni din tinerețe și își aminti cu mult drag de momentele frumoase petrecute altăuri de ei în vremurile trecute. Băuse un pic cam mult, dar acest lucru nu o deranja, ba dimpotrivă o binedispuse. Era acum în drum spre casă dornică să recupereze orele de somn pierdute în noaptea pe care zorii zilei o dispersau biruitor.
„Doamne ajută, doamnă Mirunescu”, o salută părintele de la biserica pe lângă care tocmai trecea. „Bună dimineața, domnule preot”, îi răspunse Briana neștiind cum să i de adreseze și grăbi pasul. 

„Nu se poate! Astăzi o să îmi meargă rău. Am văzut un popă-n negru”, își zise enervată de întâmplarea nedorită. Briana nu era deloc credincioasă. Dimpotrivă considera credința o contrazicere flagrantă a rațiunii, deși avea destule momente în care își vedea rațiunea neputincioasă în fața miracolului dar și a greutăților vieții.  În schimb credea strașnic în superstiții băbești. Învățase de bunica să facă trei pași înapoi când vede o pisică neagră tăindu-i calea, să scuipe de trei ori în urma unui „popă” îmbrăcat în negru, să poarte tot felul de talismane, să zică tot felul de descântece. Astfel că scuipă de trei ori și zise tot felul de descântece ca nu cumva întâlnirea cu preotul să o înfluențeze negativ. Începu a se blama că nu a luat-o ea pe altă cale, că nu a plecat mai devreme.

Ajunse acasă tulburată. Nici vorbă de somn. Era trezită de-a binelea, atât de trează încât își reaminti cu amănunt ce făcuse la petrecerea de la care tocmai se întorsese. Nu exagerase doar cu paharul. Se lăsase dusă și de ispita trupească și căzu în păcat cu un necunoscut. Își aminti apoi subit de  minciunile pe care le inventase despre Adriana, colega ei de serviciu, sau mai bine zis rivala ei, pe care o invidia de ani de zile. Îi reveneau în minte și dansurile dizgrațioase cu care  încercase să acapareze atenția celor din jur. 

O fină mustrare începu să-i bată la porțile conștiinței. Un sentiment de rușine și goliciune se strecură în inima ei și o senzație de rău îi cuprinse trupul. Nu știa de unde vine, de la stomac sau de la mustrarea de conștiință. Briana era însă abilă în lupta cu propria conștiință, încercând adesea cu succes să îi învinovățească pe cei din jur pentru nemulțumirile ei. Începu a-l ocărî pe preot pentru că îi ieșise în cale și îi stricase toată ziua. Se simțea nevoită să-i dea din nou dreptate bunicii și continuă cu disperare să își spună tot felul de descântece ca să scape de urmările nefastei întâlniri. Și cu cât spunea mai arzător descântecele cu atât îi reveneau mai insistent faptele din noaptea trecută de care nu mai era așa de mândră.

Se așeză să doarmă, dar somnul ei era luptat de mustrări peste mustrări. „Dar ce mi-a trebuit mie să merg pe acolo”, se văită Briana, neștiind cum să mai facă față sentimentului de vinovăție care o înlănțuia și pe care încerca să-l proiecteze asupra preotului, făcându-l pe el răspunzător pentru starea deplorabilă în care se cufunda pe măsură ce ziua prindea putere. „Am zis eu că o să îmi meargă rău”, izbucni mânioasă Briana, insultând în fel și chip un om care nu făcuse nimic altceva decât să o salute respectuos.



de pr. Iosif-Cristian Rădulescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Vă invit la înmormântarea mea

- Bună ziua, domnule preot, mi se adresează telefonic o voce feminină. - Bună ziua, răspund, bănuind deja că am de-a face cu cineva care e foarte impregnat în gândire și abordare de mentalitatea locului. - Sunt doamna Schmidt și aș dori să vă invit la înmormântarea mea, îmi zice cu o deosebită detașare. - Vă mulțumesc de invitație, spun surprins de abordarea femeii care pare foarte împăcată cu evenimentul de care se pregătește. Nu am mai primit niciodată o astfel de invitație, răspund sfios.  - Păi, nu știu exact când va avea loc, însă eu vreau să mă asigur că totul va fi în regulă. - Suferiți de vreo boală?  - Da, am cancer și e posibil ca în trei ani să se agraveze foarte tare. Însă eu vreau să fiu sigură că înmormântarea mea va decurge așa cum îmi doresc. - Și ce vă doriți în mod deosebit? - Eu nu vreau să fie ca în România. Vreau ceva simplu, așa cum este aici, fără circ, îmi spune doamna pe un ton apăsat.
Mi-e greu să o conving acum că o înmormântare ortodoxă nu este un circ, chi…

Spurcata femeie lehuză

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune,  în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare.
Dragă proaspătă mămică, îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit  lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie să intri în bise…

Femeia care își critică bărbatul

„Cu ăsta nu mai ai ce face!”, „E un incapabil, nu mai e ce a fost!”, „M-am săturat să stau în casă cu unul care nu mă bagă în seamă”, „Degeaba îmi bat gura, el tot ce știe face”, „Niciodată nu m-a apreciat”,  „E insuportabil, nu știu ce s-a întâmplat cu el”, „Ăsta nu e în stare de nimic”, „Niciodată nu face ce îi spun” și lista ar putea continua. E o listă plină de afirmații dureroase pe care adesea multe femei le fac la adresa soților lor. 
Sunt nedumerit de acest curent. Încep să caut un răspuns la oameni cu pricepere de sus. Străbat mii de kilometri pentru a ajunge la o cale deschizătoare de noi orizonturi. Întâlnesc un om rânduit de Dumnezeu. Întreb cu grijă ce se întâmplă de peste bărbați curge cu atâtea reproșuri și critici. Unii le merită din plin, deși ele nu fac decât să adâncească criza.  Dar sunt chiar toți atât de nevrednici?
-Femeia care își critică bărbatul pe sine se critică, pentru că la Cununie au devenit amândoi un trup, îmi răspunde părintele și mă aruncă într-o nouă …