Treceți la conținutul principal

Postim și slăbim

 Printre multe alte dorințe cu care începem postul este și aceea de a slăbi. Nu e un lucru rău atâta vreme cât conștientizăm că ne-am îngrășat pentru că am mâncat peste nevoile noastre, adică ne-am delectat cu lăcomia pântecelui și acum ne dorim să revenim la un ritm normal de viață.

Numai că acest ritm normal de viață nu înseamnă doar atenția la mâncare, ci la un întreg proces de slăbire a patimilor, pentru care ne stau la îndemână o mulțime de metode. Astfel că în post suntem chemați să luptăm pentru:

Slăbirea patimii lăcomiei pântecelui prin renunțare la produsele de origine animală, la cantitatea exagerată a mâncării inclusiv a celei de post, prin renunțare la masa de seară, dacă există această posibilitate, prin adoptarea unui stil simplificat de nutriție, bazat pe cereale, fructe și legume, prin post negru cu binecuvântarea duhovnicului.

Slăbirea patimii desfrâului prin înțelegerea rolului trupului în mântuirea sufletului, prin înmulțirea metaniilor, a rugăciunii, a respectului față de propriu trup și față de trupul celorlalți, prin renunțarea la adorarea propriului trup și la grija exagerată față de acesta.

Slăbirea patimii iubirii de arginți prin înmulțirea faptelor bune, prin dăruirea continuă, prin miluirea celor săraci, prin reconsiderarea valorilor materiale, prin evaluarea corectă a avuțiilor și folosirea lor și pentru folosul celorlalți.

Slăbirea patimii mâniei prin exersarea răbdării, prin iertare, prin renunțarea la ținerea de minte a răului, prin  rugăciunea de binecuvântare pentru cei care ne-au supărat, prin rugăciunea de mulțumire pentru toate, prin căutarea aspectelor pozitive ale durerilor sau eșecurilor suferite.

Slăbirea patimii întristării și a lenevirii prin gânduri bune, pozitive, bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu, prin hrănirea minții cu citate încurajatoare din Sfânta Scriptură, prin constientizarea propriei datorii și a efectelor neîmplinirii ei, prin dorința de a sluji pe ceilalți, prin  mai multe gânduri bune despre ceilalți, prin observarea aspectelor pozitive ale vieții, prin prețuirea darului vieții, prin încurajarea și mângâierea celorlalți.

Slăbirea patimii slavei deșarte prin renunțarea la efortul de a-i impresiona pe ceilalți cu ceea ce ni se pare că știm și putem, prin evitarea gesturilor de ieșire în evidență cu calitățile, averile și darurile noastre, prin apel la bunul simț, prin exersarea atenției la ceilalți, la nevoile lor.

Slăbirea patimii mândriei prin renunțarea la gândurile de judecată, osândă și bârfire a aproapelui, prin renunțare la gândurile de laudă a propriei persoane, prin evitarea căderii în păcatul închinării la propria persoană, prin gânduri de recunoștință față de Dumnezeu Care ne umple de daruri, prin prețuirea aproapelui, prin respectul față de viața, sentimentele, durerile, bucuriile celor din jur, prin gânduri bune despre ceilalți, prin recurgere la sinceritate și naturalețe, prin renunțare la invidie și la dorința de răzbunare, prin atenție la exercitarea funcției pe care o avem ca slujire și nu ca mijloc de stăpânire peste alții, prin a cere iertare celor cărora le-am greșit, prin a ierta pe cei ce ne-au greșit.

Rețeta se fundamentează pe multă rugăciune și se invidualizează și se completează  în Taina Sfintei Spovedanii împreună cu duhovnicul, cel care prin darul lui Dumnezeu ne ajută să personalizăm terapia de slăbire a patimilor de la care vin multe tulburări, inclusiv kilogramele în plus. Dieta se repetă în toate zilele de post de peste an, cu speranța că va deveni un mod de viață. Nu vom pierde doar kilogramele în plus, ci și neliniștea, dezorientarea, golul sufletesc, întristarea, nemulțumirea, oboseala și alte tulburări sufletești.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Nu am voie, dar am nevoie

Maria e nerăbdătoare. Întreaga Sfântă Liturghie e pătrunsă de fiorul așteptării Sfintei Împărtășanii. Astăzi se va împărtăși cu binecuvântarea părintelui duhovnic. Se ridică în picioare și se apropie de Sfântul Altar la îndemnul „Cu frică și cu dragoste să vă apropiați”.
În drum spre Sfântul Potir simte o mână pe spate care o trage înapoi.
-     - Unde te duci? Nu ai fost deja săptămâna trecută? Plus de asta nici post nu este. Nu ai voie, îi spune fulgerător o bătrânică. -    - Nu am voie, dar am nevoie, spune Maria și își continuă drumul, împlinindu-și nevoia de a se împărtăși în fiecare duminică.
O adevărată tulburare pentru Smaranda, care știe din copilărie că la Sfânta Împărtășanie nu se merge decât o dată pe an de Sfintele Paști și în rest doar dacă ești bolnav trupește. Boala sufletească nu intră în mintea Smarandei. Nu a auzit de așa ceva și nici nu crede că există. Ceea ce știe ea din copilărie nu poate nimeni contrazice.
După Sfânta Liturghie merge plină de mânie la părintele care…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Rușine de România

- Bună ziua. Sunt Maria Popescu și aș dori o programare la doamna doctor Müller. - Cum vă numiți? Nu am înțeles, răspunse pe un ton respingător asistenta. Maria îi repetă foarte clar  de două ori numele și îl silabisi ca asistenta să înceteze a se mai preface că nu înțelege. - Ce problemă aveți? întrebă asistenta pe același ton. - Am dureri de spate și aș dori un consult la doamna doctor. - Mergeți direct la chirurgie, sfătui prompt asistenta sătulă deja de cele 2 minute de conversație. - Aș prefera să fiu sfătuită de doctorul meu de familie și nu de dumneavoastră, dacă nu cer prea mult, rosti hotărât Maria. - Bine, veniți astăzi. Însă veți avea mult de așteptat, îngână asistenta și trânti telefonul cu o crasă lipsă de finețe.
Maria trăise în mai multe țări. Acum locuia în Germania de patru ani. Era obișnuită cu astfel de situații și reacționa extrem de calm și hotărât. Trecuse prin experiențe mai dure atunci când își menționa numele și țara de origine. După aspect ai fi jurat că este…

Cu proștii nu vreau să am de-a face

Ștefan crescuse într-un sat de munte înconjurat de priveliști copleșitor de frumoase. Era un loc de poveste încărcat cu lumina sufetelor oamenilor simpli, care și-au petrecut zecile de ani în bucuria de a munci și de a-și păstra conștiința curată. În acest sat, Ion și Ioana, părinții lui Ștefan, s-au trudit din greu să ofere singurului lor copil tot ce avea nevoie pentru a ajunge om mare.
- Să nu ne faci de rușine, îi repetau părinții lui Ștefan, încurajându-l să-și facă datoria față de Dumnezeu și față de oameni.
Au trecut anii și Ștefan a ajuns un renumit profesor universitar. Timpul se scurgea rapid sub presiunea mulțimii de proiecte în care era implicat, a nenumăratelor lucrări pe care le avea de scris sau de corectat, a congreselor fără sfârșit la care participa. 
Într-una din veri reușise să se întoarcă acasă în satul natal și să petreacă și cu părinții lui câteva zile. Bucuroși de revedere, părinții i-au pregătit lui Ștefan un adevărat praznic.
- De ce te-ai ostenit așa, mamă? într…