Treceți la conținutul principal

Postim și slăbim

 Printre multe alte dorințe cu care începem postul este și aceea de a slăbi. Nu e un lucru rău atâta vreme cât conștientizăm că ne-am îngrășat pentru că am mâncat peste nevoile noastre, adică ne-am delectat cu lăcomia pântecelui și acum ne dorim să revenim la un ritm normal de viață.

Numai că acest ritm normal de viață nu înseamnă doar atenția la mâncare, ci la un întreg proces de slăbire a patimilor, pentru care ne stau la îndemână o mulțime de metode. Astfel că în post suntem chemați să luptăm pentru:

Slăbirea patimii lăcomiei pântecelui prin renunțare la produsele de origine animală, la cantitatea exagerată a mâncării inclusiv a celei de post, prin renunțare la masa de seară, dacă există această posibilitate, prin adoptarea unui stil simplificat de nutriție, bazat pe cereale, fructe și legume, prin post negru cu binecuvântarea duhovnicului.

Slăbirea patimii desfrâului prin înțelegerea rolului trupului în mântuirea sufletului, prin înmulțirea metaniilor, a rugăciunii, a respectului față de propriu trup și față de trupul celorlalți, prin renunțarea la adorarea propriului trup și la grija exagerată față de acesta.

Slăbirea patimii iubirii de arginți prin înmulțirea faptelor bune, prin dăruirea continuă, prin miluirea celor săraci, prin reconsiderarea valorilor materiale, prin evaluarea corectă a avuțiilor și folosirea lor și pentru folosul celorlalți.

Slăbirea patimii mâniei prin exersarea răbdării, prin iertare, prin renunțarea la ținerea de minte a răului, prin  rugăciunea de binecuvântare pentru cei care ne-au supărat, prin rugăciunea de mulțumire pentru toate, prin căutarea aspectelor pozitive ale durerilor sau eșecurilor suferite.

Slăbirea patimii întristării și a lenevirii prin gânduri bune, pozitive, bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu, prin hrănirea minții cu citate încurajatoare din Sfânta Scriptură, prin constientizarea propriei datorii și a efectelor neîmplinirii ei, prin dorința de a sluji pe ceilalți, prin  mai multe gânduri bune despre ceilalți, prin observarea aspectelor pozitive ale vieții, prin prețuirea darului vieții, prin încurajarea și mângâierea celorlalți.

Slăbirea patimii slavei deșarte prin renunțarea la efortul de a-i impresiona pe ceilalți cu ceea ce ni se pare că știm și putem, prin evitarea gesturilor de ieșire în evidență cu calitățile, averile și darurile noastre, prin apel la bunul simț, prin exersarea atenției la ceilalți, la nevoile lor.

Slăbirea patimii mândriei prin renunțarea la gândurile de judecată, osândă și bârfire a aproapelui, prin renunțare la gândurile de laudă a propriei persoane, prin evitarea căderii în păcatul închinării la propria persoană, prin gânduri de recunoștință față de Dumnezeu Care ne umple de daruri, prin prețuirea aproapelui, prin respectul față de viața, sentimentele, durerile, bucuriile celor din jur, prin gânduri bune despre ceilalți, prin recurgere la sinceritate și naturalețe, prin renunțare la invidie și la dorința de răzbunare, prin atenție la exercitarea funcției pe care o avem ca slujire și nu ca mijloc de stăpânire peste alții, prin a cere iertare celor cărora le-am greșit, prin a ierta pe cei ce ne-au greșit.

Rețeta se fundamentează pe multă rugăciune și se invidualizează și se completează  în Taina Sfintei Spovedanii împreună cu duhovnicul, cel care prin darul lui Dumnezeu ne ajută să personalizăm terapia de slăbire a patimilor de la care vin multe tulburări, inclusiv kilogramele în plus. Dieta se repetă în toate zilele de post de peste an, cu speranța că va deveni un mod de viață. Nu vom pierde doar kilogramele în plus, ci și neliniștea, dezorientarea, golul sufletesc, întristarea, nemulțumirea, oboseala și alte tulburări sufletești.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Vă invit la înmormântarea mea

- Bună ziua, domnule preot, mi se adresează telefonic o voce feminină. - Bună ziua, răspund, bănuind deja că am de-a face cu cineva care e foarte impregnat în gândire și abordare de mentalitatea locului. - Sunt doamna Schmidt și aș dori să vă invit la înmormântarea mea, îmi zice cu o deosebită detașare. - Vă mulțumesc de invitație, spun surprins de abordarea femeii care pare foarte împăcată cu evenimentul de care se pregătește. Nu am mai primit niciodată o astfel de invitație, răspund sfios.  - Păi, nu știu exact când va avea loc, însă eu vreau să mă asigur că totul va fi în regulă. - Suferiți de vreo boală?  - Da, am cancer și e posibil ca în trei ani să se agraveze foarte tare. Însă eu vreau să fiu sigură că înmormântarea mea va decurge așa cum îmi doresc. - Și ce vă doriți în mod deosebit? - Eu nu vreau să fie ca în România. Vreau ceva simplu, așa cum este aici, fără circ, îmi spune doamna pe un ton apăsat.
Mi-e greu să o conving acum că o înmormântare ortodoxă nu este un circ, chi…

Spurcata femeie lehuză

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune,  în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare.
Dragă proaspătă mămică, îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit  lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie să intri în bise…

Femeia care își critică bărbatul

„Cu ăsta nu mai ai ce face!”, „E un incapabil, nu mai e ce a fost!”, „M-am săturat să stau în casă cu unul care nu mă bagă în seamă”, „Degeaba îmi bat gura, el tot ce știe face”, „Niciodată nu m-a apreciat”,  „E insuportabil, nu știu ce s-a întâmplat cu el”, „Ăsta nu e în stare de nimic”, „Niciodată nu face ce îi spun” și lista ar putea continua. E o listă plină de afirmații dureroase pe care adesea multe femei le fac la adresa soților lor. 
Sunt nedumerit de acest curent. Încep să caut un răspuns la oameni cu pricepere de sus. Străbat mii de kilometri pentru a ajunge la o cale deschizătoare de noi orizonturi. Întâlnesc un om rânduit de Dumnezeu. Întreb cu grijă ce se întâmplă de peste bărbați curge cu atâtea reproșuri și critici. Unii le merită din plin, deși ele nu fac decât să adâncească criza.  Dar sunt chiar toți atât de nevrednici?
-Femeia care își critică bărbatul pe sine se critică, pentru că la Cununie au devenit amândoi un trup, îmi răspunde părintele și mă aruncă într-o nouă …