Sfânta Șpagă

Sunt într-un oraș cunoscut din România. Am o problemă cu o ureche și merg de urgență la un medic ORL. Cer cea mai bună recomandare și mă grăbesc spre vizita medicală la policlinica cu plată, pentru că o programare urgentă în baza asigurării medicale este imposibilă.

Doamna doctor e în vârstă și pare foarte pricepută. Începe consultația. Mă îngrozesc ustensilele ruginite cu care mi se umblă în ureche. Se constată necesitatea mai multor terapii, bineînțeles contra cost, fără însă a mi se explica diagnosticul grav mâzgălit pe reteță și nici motivele pentru care se va aplica această schemă de tratament. Nicio problemă. Mă bucur că există o soluție la afecțiunea de care sufăr. Primesc un pumn de antibiotice, niște antiinflamatoare puternice și picături de tot felul. Nu îndrăznesc să întreb dacă sunt chiar toate necesare, mai ales antibioticele față de care am o mare reticență.

Întind o bancnotă pentru plata consultației și astept restul considerabil în zadar. Mi-e rușine să îl solicit. Alerg la farmacie să îmi iau tratamentul pentru a-l începe cât mai curând. Respect rețeta, dar nicio îmbunătățire.

De fapt nu este vorba nici pe departe de infecția pe care o tratam de zor. Îmi confirmă un alt doctor care îmi oferă o consultație impregnată de respect și profesionalism în baza unei asigurări medicale obligatorii fără alte costuri suplimentare.

Rământ uimit de uriașa diferență dintre cele două controale medicale: unul în regim cu plată și lipsit de decență, celălat competent, corect și fără costuri suplimentare.

M-am întrebat ce a determinat-o pe renumita doamnă doctor să renunțe la principiile profesionale, agravându-mi diagnosticul, expunându-mă la terapii inutile și reținând restul care nu i se cuvenea?

Îmi amintesc de cuvântul mângâietor al unei tinere doctorițe plecată din țară, sătulă de colegii de tipul doamnei care mi-a aplicat supratratamentul inutil.

„Nu am mai putut îndura umilința, părinte. Cum să iau sfânta șpagă și apoi să îmi privesc pacientul în ochi? Acest lucru e de neînchipuit pentru mine”,  îmi mărturisește un medic de valoare care ar fi putut face multe pentru România, dacă ar fi fost lăsată să-și continue ascensiunea firească după ani grei de muncă.  

A plecat într-un loc în care nu contează pe cine cunoști și nici ce poți lua de la pacienți, ci ceea ce poți oferi tu pacienților. Mă cutremură conștiința propriei datorii și bunul simț atât de viu de care dă dovadă. Mă uit cu multă admirație la chipul ei. Aș vrea să o așez într-o icoană să fie model de urmat pentru toți cei care slujim oamenii. Nu am această putere, însă sunt convins că dacă va continua să slujească în acest duh o va așeza Dumnezeu în bucuria raiului.

„Cum să mai rabd, părinte, să văd bătrânii încercând disperați să scoată plicuri din capoturile la fel de vechi ca și zilele lor, de teamă să nu rămână netratați? Adesea le dădeam eu bani să se întoarcă acasă, deși salariul meu era la fel de mizerabil ca și pensia lor. Am vrut să lupt pentru un strop de decență în plus, dar m-am autoizolat”, îmi relatează un alt profesionist, întristat și el că i-a fost înfrânt visul de a lucra altfel într-un spital asaltat de bătrâni necăjiți. 

Mi-e  atât de drag acest om  încât îmi vine să îi sărut mâna pe care a preferat s-o întindă pentru a da ce nu era obligat să dea și nu pentru a lua ce nu i se cuvenea. Îi pare rău că nu a putut răbda ca mulți alți colegi și a plecat din țară, dar zbuciumul lui sufletesc mă convinge că nu avea altă soluție pentru a rezista psihic.

Rememorez plin de admirație chipuri ale doctorilor români care ne fac să ne simțim mândri aici, printre străini. Sunt atât de mulți și pricepuți, atât de demni și de corecți. Se ostenesc din plin, uneori până la epuizare, așa cum au făcut-o și în țară. Aici însă lucrează în condiții decente și sunt feriți de umilința plicurilor întinse de oameni zdrobiți și ei de atâta înjosire. „Astfel de doctori valoroși nu sunt doriți în sistemul de acasă, probabil de teamă ca nu cumva să-l schimbe în bine” , îmi spune cu mâhnire un medic de renume, biruit de deznădejde.

Las toate aceste chipuri să mi se perinde în minte și în inimă și îmi ridic cu multă nădejde ochii către cer, rugând pe Domnul să îi binecuvinteze pe toți medicii prin mâna cărora se revarsă vindecarea, mângâierea și bucuria suferinzilor.