Treceți la conținutul principal

TACI DIN GURĂ!


- Bă, tu ai venit la oraș și nu mai vrei să porți opinci? Cine te crezi? se răsti profesorul de matematică la un coleg proaspăt venit în clasă, unul dintre cei mai buni la învățătură. Îndrăznise să își spună părerea.

- Taci din gură, că mai ai tu până să ajungi ca mine. Ține-ți gura și lasă aerele ăstea. Te crezi deșteaptă? îi spuse profesoara de română unei eleve cu o minte strălucită.
- Numai puturoșii reușesc în viață, se exprimă profesoara de engleză față de elevul care reușise la bacalaureat pe propriile forțe fără a avea nevoie de meditațiile doamnei.
- Stai jos. Nu ai învățat, conluzionă profesoara de română după ce a ascultat părerile unui elev care nu coincideau cu rândurile dictate de ea de zor în orele precedente.

Nu sunt invenții. Sunt întâmplări reale la care am fost martor. Bătăi, jigniri, umilințe, înjosiri. Și astfel de experiențe au fost parte din drumul devenirii multora dintre noi în instituțiile școlare. Eram prea mici să ne dăm seama de ele. Slavă Domnului! Și naivitatea copilărească își are rostul ei. Unii ar spune că bine ne-au făcut, că pe vremurile acelea așa s-a făcut adevărata școală și că altfel nu am fi ajuns oameni. Eu însă mă gândesc acum  la acei oameni pentru care astfel de experiențe au fost traumatizante și au afectat relația lor cu ei înșiși și cu ceilalți.

Au trecut anii și am luat din acele vremuri cele mai luminoase și haioase amintiri. Dar umbrele umilințelor din sistem s-au transformat în unele suflete în găuri negre care absorb până astăzi curajul de a crede în darurile primite de la Dumnezeu, în valoarea și demnitatea propriei persoane.

Am întâlnit o mulțime de oameni cu un deosebit potențial care nu și-au pus darul în lucrare pentru au fost „crescuți” de formatori care au știut să le calce în picioare personalitatea în proces de dezvoltare. Privesc în special situația multor români aici departe de casă. Sunt oameni valoroși, cu mari daruri de la Dumnezeu, cu un deosebit bun simț, însă cu o conștiință de sine atât de slăbită.

Încerc să încurajez oamenii în efortul de a dobândi cu smerenie conștiința propriei valori, de a realiza importanța demnității umane cu care ne-a înzestrat Însuși Dumnezeu. Mă străduiesc să îi sprijin să prefacă în izvor de putere durerile îndurate în familie, în școală, la ghișeele la care geamul despărțitor aproape îți cădea peste degete, în birourile funcționarilor care te făceau să crezi că ei te plătesc pe tine și nu tu pe ei și că te favorizează când de fapt abia își făceau datoria, la cozile în care te simțeai mai degrabă cerșetor decât cumpărător, și exemplele ar putea continua.

Cred că esența slujirii preoțești este aceea de a-l susține pe om în procesul de conștientizare a înzestrării sale cu Însuși Chipul lui Dumnezeu, de a-l motiva în strădania de identificare a resurselor spirituale de înțelegere și împlinire a propriei vocații. Omul care nu și-a găsit chemarea este un om neașezat, neliniștit, neîmplinit și din aceasta se nasc multe erori care  ne fac pe mulți să suferim. Unii nu își găsesc această așezare pentru că vor darurile altora, alții pentru că sunt prea comozi, iar alții, și nu sunt puțini, pentru că li s-a spus de prea multe ori că sunt proști, că nu sunt buni de nimic, că nu valorează nimic. 

În Biserică aflăm cât de frumos gândește Dumnezeu despre noi și ce încredere Își pune în noi atunci când ne îndeamnă: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5,16). De aceea datoria Bisericii este să îl ajute pe om să-și descopere adevărata valoare și darurile primite și să învețe împreună cu Dumnezeu și spre slava Lui să le pună în slujirea aproapelui, pentru că doar astfel se vor înmulți oamenii care prețuiesc din inimă oamenii.

Comentarii

  1. Nu am crezut niciodată în chestii online, dar căutam cu disperare o soluție pentru a rămâne însărcinată pentru soțul meu, după ce doctorul meu mi-a spus că nu pot rămâne însărcinată, am fost îndrumată la Dr,dawn acuna de cea mai bună prietenă a mea care lucrează în același cabinet. cu mine i-am explicat totul Dr. Dawn acuna si ea mi-a promis ca ma va ajuta si mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut totul perfect apoi am fost la spital dupa 3 saptamani si spre surprinderea mea doctorul mi-a spus ca sunt insarcinata in 1 saptamana pana acum. ai o fetiță frumoasă, totul datorită Dr. Dawn acuna, contactează-o dacă ai dificultăți,
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei să vindeci orice fel de boală.
    *Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    *Dacă vrei vrajă de noroc.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    Si etc
    Este persoana perfectă care să te ajute să ai încredere în mine. Contactați-o Whatsapp: +2348032246310
    E-mail { dawnacuna314@gmail.com }

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, unde

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în căutarea persoane
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletul într-o viață care nu se ridica la înălțimea frumuseț

Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii. Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii. Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gândur

Crăciunul a trecut deja

Nika se așează la un colt de stradă unde soarele își odihnește razele blânde. Oamenii se grăbesc să facă ultimele cumpărături pentru că mâine e Crăciunul. Ochii mari ai Nikăi scăldați de jocul razelor de soare devine un ecran de proiecție pentru filmul mut al mulțimii grăbite ce forfotește fără încetare. Amețită de atâta vânzoleală, dar odihnită de alintul dulce al soarelui, Nika pornește spre casa unde nu o așteaptă nimeni. Nici Moș Crăciun nu va poposi la ea acasă nici măcar să-și tragă răsuflarea. Nika își așează căciula învechită cu moțul răsfirat și își încheie nasturii hainei grele care atârnă pe trupul ei firav îngreunându-i mersul. -           Nu-i cam grea haina aceea pentru tine? o întreabă un trecător. -           Nu. E tocmai bună, răspunde Nika. Mă ajută să merg încet, căci și așa nu am unde să mă grăbesc. Așa este. Mersul domol o bucură pentru că o face spectatoare la o lume îmbrâncită continuu de gânduri, de planuri, de dorințe fără rost, o lume din care nu ar