Treceți la conținutul principal

O terapie vindecătoare


Într-un sat îndepărtat de lume trăia o comunitate foarte bogată însă plină de oameni închiși în propria minte. Privirile lor erau tot timpul ațintite asupra unii altora pentru a prinde în flagrant orice scădere a celuilalt, orice neputință, orice scăpare. Nu ieșeau decât foarte rar în afara satului. Atmosfera era foarte tensionată între ei și aceasta îi epuiza psihic și fizic. Astfel că au început să se îmbolnăvească și să dea vina unii pe alții pentru starea lor sufletească și trupească, sporindu-și tulburarea.
Constrânși de suferință s-au hotărât într-un final să construiască împreună cât mai multe spitale concomitent cu o bogată varietate de locuri de wellness, aducând acolo cei mai mari specialiști din lume. Beneficiind de tot felul de terapii de relaxare și de autocontrol, oamenii au început să își finiseze și mai bine strategiile de luptă, ceea ce a dus la agravarea stării lor lăuntrice.

Disperați au adus în sat un doctor tânăr cu mare faimă de vindecător. Mulțimea de pacienți l-a luat cu asalt încă din prima zi de lucru, sperând că vor găsi la el cea mai bună soluție de a câștiga lupta cu ceilalți. 

- Domnule doctor, nu se mai poate, îi spuse primarul satului cu chipul încrestat adânc de riduri care îi dădeau alură de om obosit și veșnic încruntat. Am căutat peste tot o soluție. La noi sporesc tot mai mult tehnicile și metodele de relaxare și dezvoltare personală, însă liniște nu aflăm. Satul este sub asediul răutăților noastre. Trebuie să găsim o cale să îi biruim pe toți și să punem capăt acestor tensiuni care ne îmbolnăvesc și ne ucid. Cimitirul nostru este deja plin cu oameni care au cedat înainte de vreme. Doar cerul ne mai poate ajuta, adăugă primarul.

Doctorul îl privi cu fața senină și făcu o pauză, de parcă s-ar fi dus cu mintea în înaltul cerului pentru a găsi acolo o soluție.

- Da, doar din cerul din noi, din adâncul nostru, ne mai poate veni scăparea, spuse doctorul.
- Domnule doctor, nu vedeți ce iese din adâncul nostru? Noi nu mai avem resurse să ne mișcăm spre bine. Vreau să găsim cea mai bună strategie de luptă.
- Resurse există, le folosim însă în direcție opusă, continuă doctorul. Cea mai bună strategie de luptă este aceasta: cu aceleași forțe cu care ne războim unii împotriva celorlalți, cu aceeași acrivie cu care vedem neputințele celorlalți, cu aceeași mânie și hotărâre cu care ne împotrivim răutăților celorlalți, cu aceleași resurse putem să ne întoarcem spre noi înșine și să luptăm împotriva propriilor noastre răutăți care ne-au îmbolnăvit.

- Eu nu mai am puteri pentru așa ceva, zise primarul. Cum să îi conving eu pe oameni că trebuie să se întoarcă spre ei înșiși? Cum să le spun că cel mai mare dușman al lor sunt chiar ei înșiși? Mă vor ucide.
- Începeți cu dumneavoastră. Vă aștept la terapie, spuse doctorul hotărât, încurajând primarul deznădăjduit.

Primarul se angaja la o serie de terapii mentale. Începu să înțeleagă cu fiecare ședință că sufletul său are nevoie de propria lui atenție.

- Mă cere adâncul, spuse primarului soției sale aruncând-o într-o perplexitate totală și determinând-o să creadă că se va stinge curând.

Atent la acest adânc, primarul devenea un convingător sol al păcii, dând pildă de dăruire și slujire.

Curând întreg satul se angajă la terapia propusă de doctorul priceput. Oamenii începură să se destindă cu adevărat, să descopere că pe măsură ce lucrau la vindecarea propriilor boli sufletești o nespusă frumusețe lăuntrică ieșea la suprafață și le dădea puterea să vadă cu ochi buni realizările celorlalți și să aprecieze și să își încurajeze consătenii spre bine, să își împartă necazurile și bucuriile, să se ajute unii pe alții, să se accepte pe sine și unii pe alții, să pună gândul bun înaintea celui rău, să trăiască în dragoste și unire.

- Satul nostru este familia noastră, repeta primarul ca pe un motto al vieții sale înnoite.

- Domnule doctor, la ce școală ați învățat asemenea lucruri minunate? întrebă primarul la ultima ședință de terapie.

- Am să vă arăt personal unde am învățat aceste minunate lucruri. Poftiți cu mine, îi spuse doctorul și îl pofti pe primar în mașină. Parcurseră 20 minute în afara localității și se urcară pe o coastă înverzită a unui munte unde se afla o colibă cu un paraclis în care trăia un pustnic bătrân. 

Primarul rămase uimit.

- Nea Vasile, ce faci aici? Am crezut că ai murit, spuse primarul uimit să-l vadă pe vecinul său care își părăsise satul cu 30 de ani în urmă, izgonit de consăteni pe motiv că a luat-o razna și vorbește prea mult despre Dumnezeu și despre iubire.
- Am murit, Florică, dar am înviat aici în această colibă a rugăciunii.
- Și are acum puterea de a-i învia și pe alții, adăugă doctorul cu vizibil sentiment de recunoștință pentru tot ceea ce învățase de la bătrânul călugăr Vasile.









Comentarii

  1. Nu am crezut niciodată în chestii online, dar căutam cu disperare o soluție pentru a rămâne însărcinată pentru soțul meu, după ce doctorul meu mi-a spus că nu pot rămâne însărcinată, am fost îndrumată la Dr,dawn acuna de cea mai bună prietenă a mea care lucrează în același cabinet. cu mine i-am explicat totul Dr. Dawn acuna si ea mi-a promis ca ma va ajuta si mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut totul perfect apoi am fost la spital dupa 3 saptamani si spre surprinderea mea doctorul mi-a spus ca sunt insarcinata in 1 saptamana pana acum. ai o fetiță frumoasă, totul datorită Dr. Dawn acuna, contactează-o dacă ai dificultăți,
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei să vindeci orice fel de boală.
    *Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    *Dacă vrei vrajă de noroc.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    Si etc
    Este persoana perfectă care să te ajute să ai încredere în mine. Contactați-o Whatsapp: +2348032246310
    E-mail { dawnacuna314@gmail.com }

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, unde

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în căutarea persoane
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletul într-o viață care nu se ridica la înălțimea frumuseț

Crăciunul a trecut deja

Nika se așează la un colt de stradă unde soarele își odihnește razele blânde. Oamenii se grăbesc să facă ultimele cumpărături pentru că mâine e Crăciunul. Ochii mari ai Nikăi scăldați de jocul razelor de soare devine un ecran de proiecție pentru filmul mut al mulțimii grăbite ce forfotește fără încetare. Amețită de atâta vânzoleală, dar odihnită de alintul dulce al soarelui, Nika pornește spre casa unde nu o așteaptă nimeni. Nici Moș Crăciun nu va poposi la ea acasă nici măcar să-și tragă răsuflarea. Nika își așează căciula învechită cu moțul răsfirat și își încheie nasturii hainei grele care atârnă pe trupul ei firav îngreunându-i mersul. -           Nu-i cam grea haina aceea pentru tine? o întreabă un trecător. -           Nu. E tocmai bună, răspunde Nika. Mă ajută să merg încet, căci și așa nu am unde să mă grăbesc. Așa este. Mersul domol o bucură pentru că o face spectatoare la o lume îmbrâncită continuu de gânduri, de planuri, de dorințe fără rost, o lume din care nu ar

Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii. Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii. Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gândur