Treceți la conținutul principal

Dezamăgirea, operație pe suflet


Dezamăgire, o mare binefacere? Fără îndoială, da! Dezamăgirea e la fel de benefică dar și dureroasă ca și ruperea unui os sudat greșit pentru a fi pus la locul corect. 
Atunci când te încrezi peste măsură în oameni și îi idealizezi te depărtezi de viața ta reală. Mântuitorul Însuși a spus: „Fiți înțelepți ca șerpii și curați ca porumbeii.” (Matei 10,16), cuvânt pe care Sf. Ap. Pavel îl explicitează: „Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari” 1 Cor 14,20. Aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi ne cheamă la trezirea minții, la evaluarea corectă a realităților, la eliberarea din visare și mai ales la ieșirea din starea de așteptare. Adesea așteptările noastre, schemele fixe al minții noastre, dorințele noastre egoiste fac posibilă experiența dureroasă a dezamăgirilor.

La baza oricărei relații stă încrederea. Încrederea este de fapt un credit care se poate consuma sau poate spori. Orice încredere consumată este cauzată de neîmplinirea așteptărilor sau exigențelor relației. La baza acestei nereușite stau viclenia, lăcomia, egoismul, mândria și oricare din patimile care hărțuiesc sufletul uman.


Mulți duhovnici spun că, dezamăgirea este ieșirea din amăgire, o eliberare de minciună, o trezire la realitate și o activare a simțului realității. Ce poți face atunci când ieși din amăgire? Să suporți durerea smulgerii din minciuna cu care te-ai îndulcit și să te trezești bucurându-te că ai revenit la viață, că în sfârșit ești în realitate, că poți fi liber de idealisme și așteptări bolnave.  
Dezamăgirea nu te încarcă doar sufletește, ci și trupește. Ea te curpinde întreg, mai ales atunci când ai fost dăruit trup și suflet celui care te-a dezamăgit. Dar vindecarea nu vine niciodată atunci când tratezi durerea cu durerea pe care o poți provoca celuilalt în semn de răzbunare, din dorința de a fi chit pe chit. De fapt astfel ți se adâncește rana, ți se pustiește sufletul. Adesea oamenii dezamăgiți nutresc sentimente negative, ură, dispreț, răutăți concretizate în diferite forme, răzbunare. Sunt forme de refuz al durerii trezirii după o operație grea dar salvatoare. Da, nu e ușor să fii operat pe viu, însă când treci cu bine peste o operație care te-a salvat, ar trebui să fii bucuros că trăiești, că te-ai trezit, chiar dacă poate durerea de după anestezie se resimte pentru o vreme în tot corpul.

Tratarea durerii după operația dezamăgirii se realizează cu tableta rugăciunii pentru cei care ne-au dezamăgit, cu apa lacrimilor durerii pe care se cuvine să o trăim până la capăt, cu asumarea greșelilor proprii, pentru că nimeni nu s-a vindecat de durerea dezamăgirii învinovățind pe altcineva afară de sine, cu întoarcerea feței către Dumnezeu, cu amintirea cuvântului Scripturii care zice: „Mai bine este a te încrede în Domnul decât a te încrede în om” (Ps 117,8). 

L-am putea întreba pe Domnul în rugăciune ce trebuie să învățăm din această durere și care este chemarea din spatele acestei trăiri, căci nimic fără sens nu se întâmplă în viața noastră.  Vei afla poate și tu ca și alții că dezamăgirea te învață să te vindeci de așteptări, să ieși din prostie, să îi apreciezi corect pe oameni și să îi iubești așa cum sunt și nu așa cum ai vrea tu ca ei să fie.

Dezamăgirea este o operație pe suflet, o operație care te salvează de pericolul naivității, al prostiei, al egoismului, al idealismului ieftin, al așteptărilor bolnave, al iubirii interesate, al lipsei de realism. Dezamăgirea te ajută să reglezi relațiile cu oamenii din jurul tău în baza unei corecte percepții a realităților. Conștient și convins de aceste binefaceri vei spune cu bucurie „Slavă, Ție, Doamne, slavă Ție”!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Nu am voie, dar am nevoie

Maria e nerăbdătoare. Întreaga Sfântă Liturghie e pătrunsă de fiorul așteptării Sfintei Împărtășanii. Astăzi se va împărtăși cu binecuvântarea părintelui duhovnic. Se ridică în picioare și se apropie de Sfântul Altar la îndemnul „Cu frică și cu dragoste să vă apropiați”.
În drum spre Sfântul Potir simte o mână pe spate care o trage înapoi.
-     - Unde te duci? Nu ai fost deja săptămâna trecută? Plus de asta nici post nu este. Nu ai voie, îi spune fulgerător o bătrânică. -    - Nu am voie, dar am nevoie, spune Maria și își continuă drumul, împlinindu-și nevoia de a se împărtăși în fiecare duminică.
O adevărată tulburare pentru Smaranda, care știe din copilărie că la Sfânta Împărtășanie nu se merge decât o dată pe an de Sfintele Paști și în rest doar dacă ești bolnav trupește. Boala sufletească nu intră în mintea Smarandei. Nu a auzit de așa ceva și nici nu crede că există. Ceea ce știe ea din copilărie nu poate nimeni contrazice.
După Sfânta Liturghie merge plină de mânie la părintele care…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Rușine de România

- Bună ziua. Sunt Maria Popescu și aș dori o programare la doamna doctor Müller. - Cum vă numiți? Nu am înțeles, răspunse pe un ton respingător asistenta. Maria îi repetă foarte clar  de două ori numele și îl silabisi ca asistenta să înceteze a se mai preface că nu înțelege. - Ce problemă aveți? întrebă asistenta pe același ton. - Am dureri de spate și aș dori un consult la doamna doctor. - Mergeți direct la chirurgie, sfătui prompt asistenta sătulă deja de cele 2 minute de conversație. - Aș prefera să fiu sfătuită de doctorul meu de familie și nu de dumneavoastră, dacă nu cer prea mult, rosti hotărât Maria. - Bine, veniți astăzi. Însă veți avea mult de așteptat, îngână asistenta și trânti telefonul cu o crasă lipsă de finețe.
Maria trăise în mai multe țări. Acum locuia în Germania de patru ani. Era obișnuită cu astfel de situații și reacționa extrem de calm și hotărât. Trecuse prin experiențe mai dure atunci când își menționa numele și țara de origine. După aspect ai fi jurat că este…

Cu proștii nu vreau să am de-a face

Ștefan crescuse într-un sat de munte înconjurat de priveliști copleșitor de frumoase. Era un loc de poveste încărcat cu lumina sufetelor oamenilor simpli, care și-au petrecut zecile de ani în bucuria de a munci și de a-și păstra conștiința curată. În acest sat, Ion și Ioana, părinții lui Ștefan, s-au trudit din greu să ofere singurului lor copil tot ce avea nevoie pentru a ajunge om mare.
- Să nu ne faci de rușine, îi repetau părinții lui Ștefan, încurajându-l să-și facă datoria față de Dumnezeu și față de oameni.
Au trecut anii și Ștefan a ajuns un renumit profesor universitar. Timpul se scurgea rapid sub presiunea mulțimii de proiecte în care era implicat, a nenumăratelor lucrări pe care le avea de scris sau de corectat, a congreselor fără sfârșit la care participa. 
Într-una din veri reușise să se întoarcă acasă în satul natal și să petreacă și cu părinții lui câteva zile. Bucuroși de revedere, părinții i-au pregătit lui Ștefan un adevărat praznic.
- De ce te-ai ostenit așa, mamă? într…