Treceți la conținutul principal

Vă invit la înmormântarea mea


- Bună ziua, domnule preot, mi se adresează telefonic o voce feminină.
- Bună ziua, răspund, bănuind deja că am de-a face cu cineva care e foarte impregnat în gândire și abordare de mentalitatea locului.
- Sunt doamna Schmidt și aș dori să vă invit la înmormântarea mea, îmi zice cu o deosebită detașare.
- Vă mulțumesc de invitație, spun surprins de abordarea femeii care pare foarte împăcată cu evenimentul de care se pregătește. Nu am mai primit niciodată o astfel de invitație, răspund sfios. 
- Păi, nu știu exact când va avea loc, însă eu vreau să mă asigur că totul va fi în regulă.
- Suferiți de vreo boală? 
- Da, am cancer și e posibil ca în trei ani să se agraveze foarte tare. Însă eu vreau să fiu sigură că înmormântarea mea va decurge așa cum îmi doresc.
- Și ce vă doriți în mod deosebit?
- Eu nu vreau să fie ca în România. Vreau ceva simplu, așa cum este aici, fără circ, îmi spune doamna pe un ton apăsat.

Mi-e greu să o conving acum că o înmormântare ortodoxă nu este un circ, chiar dacă unii fac un circ din ea cu tot felul de obiceiuri fără rost și usuturător de scumpe, că na... fala-i fală.

- Stimată doamnă Schmidt, cu toată prețuirea pentru lupta pe care o duceți, vă asigur că noi nu facem din înmormântare circ, ci rugăciune.
- Nu am nicio luptă, domnule pastor. M-am împăcat cu boala și cu gândul că voi muri. Aș dori să precizez că înainte de slujbă și după slujbă vor pune melodia mea preferată.

Îmi aduc aminte instant de o înmormântare la care am fost rugat de familie să amân începerea slujbei pentru a asculta mai întâi melodia preferată a răposatului. Încuviințez din respect pentru dorința familiei și în câteva secunde intru în stare de șoc. Îmi piere tot duhul de rugăciune când aud ce melodie precede slujba de înmormântare. Aveai mai mult chef de petrecere decât de înmormântare. Nu a mai fost nicio mirare că nu am văzut nicio lacrimă de durere pe chipul familiei sau că nici nu fusese încă băgat mortul în groapă și familia a început să se certe pe averea omului decedat prea devreme.

- Știți, eu am mai avut astfel de experiențe și nu au fost prea plăcute, întrucât muzica nu a fost potrivită cu slujba, replic hotărât să nu repet experiența comico-dramatică.

- Nu vă faceți griji, va fi muzică clasică. Plus de aceasta nu doresc colivă, lumânări, colaci....de fapt nu voiesc o slujbă, ci doar să veniți să spuneți câteva cuvinte frumoase despre mine.

Am impresia că devin un comerciant care este solicitat să facă oferte de înmormântare. Ce cuvinte frumoase să spun despre o persoană pe care nu o cunosc?

- Mă iertați că îndrăznesc să vă întreb. Dumneavoastră nu doriți să vă spovediți și să vă împărtășiti ca să vă pregătiți și sufletește pentru viața de dincolo?
- Ce viață de dincolo, domnule? Eu nu cred în așa ceva. Eu vreau doar să mă asigur că voi avea o înmormântare așa cum mi-o doresc. Așa am visat-o de când eram tânără și sănătoasă și cu atât mai mult mi-o doresc acum.
- Eu sunt un propovăduitor al Învierii lui Hristos și al vieții veșnice și nu săvârșesc nicio slujbă în afara acestui duh, stimată doamnă Schmidt.

Îmi trântește telefonul, semn că nu e mulțumită de ”oferta” mea, ba chiar revoltată că un preot nu respectă dorința unui om care poate va muri peste trei ani. Un singur gând îmi dă prin minte: ”Bine ai venit în Occident!”



de pr. Iosif-Cristian Rădulescu



Comentarii

  1. Doamne iarta-ne!Ajungem sa nu ne mai miram de nimic.In loc de slujba de inmormantare asistam la "pseudo concerte "de muzica clasica,de cantece de petrecere etc.
    Se perverteste mintea oamenilor tot mai mult.Doamne nu ne lasa.Doamne ajuta neputintei noastre!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, unde

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în căutarea persoane
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletul într-o viață care nu se ridica la înălțimea frumuseț

Ariana urăște Skype-ul

- Bine ați venit la centrul de consiliere școlară. Ariana, va merge în curând la școală aici în Germania, iar noi vom face toate demersurile ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, le spune consilierul pe un ton încurajator. Ariana și Adriana, sora ei cea mare, privesc în gol. Nu doar numele lor sunt aproape la fel, ci și experiența de viață. Amândouă au trăit cu bunicii aproape întreaga viață, întrucât tatăl și mama lor muncesc de peste douăzeci de ani împreună în Italia. Adriana s-a bucurat totuși în primul an de viață de prezența mamei, Ariana nu a avut această mângâiere. - Dumnevoastră sunteți tutorele surorii dumneavoastră după cum reiese din actele pe care le-ați depus la dosar. Veniți direct din România? întreabă consilierul. - Da. Am venit aici la o mătușă cu speranța unei vieți mai bune, zice Adriana. Ariana își roade unghiile și își rotește privirea prin încăperea aproape goală în care are loc consilierea școlară. Ar vrea să dea și ea un răspuns perso

Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii. Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii. Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gândur