Treceți la conținutul principal

Nu mai citiți rugăciunile


Mia se ambiționa să se întreacă pe sine. Era foarte sârguincioasă la rugăciune și nu îi lipseau acatistele preferate din programul zilnic. Se îmbrobodea oriunde mergea, iar în biserică era tot timpul cu ochii pe celalalte femei, judecându-le în mintea ei pentru îmbrăcămintea neadecvată.

- Părinte, sunt o femeie bună. Am făcut mult bine la viața mea. Dar m-am săturat de răutatea celorlalți. Am suferit prea mult din cauza acestei lumi rele, se prezentă ea noului preot. Citesc în fiecare zi cinci acatiste și citesc pentru toată lumea, dar oamenii tot răi rămân. Nu știu cum să fac să mai rezist cu atâta răutate în jur. Vă rog ajutați-mă, spuse Mia ca să atragă atenția preotului asupra ei.
- Nu mai citiți rugăciunile, doamnă Ionescu. Începeți să vă rugați! îi spuse părintele.

Mia se umplu de mânie. „Adică eu nu mă rog? Eu doar citesc? Ce crede preotul acesta despre mine? Nici nu mă cunoaște și deja își permite asemenea afirmații?” își zise ea în sine și părăsi biserica. „Începeți să vă rugați” se auzea în gândurile amestecate ale Miei. 

O opoziție lăuntrică față de noul preot o chinuia pe Mia chiar și în timpul citirii acatistelor preferate. Mânia o ținuse câteva zile și chiar îi dădu puterea de a înmulți rugăciunile. 

În una din zile însă simți că nu mai are puterea de a se mai ruga.

- Doamne, ajută-mă să mă rog, strigă Mia din adâncul inimii după câteva minute de tăcere.
Începuse acatistul Mântuitorului căruia după această strigare adâncă îi acordă un maxim de atenție. Ceva neobișnuit se întâmplă înlăuntrul ei. Simțea și înțelegea fiecare cuvânt. Trăia fiecare sens care se deslușea în mintea ei mulțumită atenției și răbdării cu care parcurgea rugăciunea. O odihnă aparte se așeza în sufletul ei mângâindu-l.

- Părinte, lumea e foarte rea, cu adevărat e foarte rea, se adresă Mia din nou preotului. Dar nu lumea de dinafară, ci lumea din interiorul meu. Vă mulțumesc pentru cuvântul greu care mi-a schimbat viața.

Părintele privi fața radioasă a Miei și îi dădu binecuvântarea pe care Mia o aștepta cu capul plecat. 
- De acum va fi altfel, Mia. Nu te lăsa. Totdeauna să te rogi cu atenție, să înțelegi fiecare cuvânt și să pătrunzi sensul rugăciunilor pe care le rostești.

Mia sărută mâna părintelui și se retrase bucuroasă la gândul că se va întâlni din nou cu Dumnezeu în rugăciune fără grabă, fără a fi presată că nu le termină, fără a se pierde în gânduri, închipuiri și griji de tot felul.

pr. Iosif-Cristian Rădulescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vă invit la înmormântarea mea

- Bună ziua, domnule preot, mi se adresează telefonic o voce feminină. - Bună ziua, răspund, bănuind deja că am de-a face cu cineva care e foarte impregnat în gândire și abordare de mentalitatea locului. - Sunt doamna Schmidt și aș dori să vă invit la înmormântarea mea, îmi zice cu o deosebită detașare. - Vă mulțumesc de invitație, spun surprins de abordarea femeii care pare foarte împăcată cu evenimentul de care se pregătește. Nu am mai primit niciodată o astfel de invitație, răspund sfios.  - Păi, nu știu exact când va avea loc, însă eu vreau să mă asigur că totul va fi în regulă. - Suferiți de vreo boală?  - Da, am cancer și e posibil ca în trei ani să se agraveze foarte tare. Însă eu vreau să fiu sigură că înmormântarea mea va decurge așa cum îmi doresc. - Și ce vă doriți în mod deosebit? - Eu nu vreau să fie ca în România. Vreau ceva simplu, așa cum este aici, fără circ, îmi spune doamna pe un ton apăsat.
Mi-e greu să o conving acum că o înmormântare ortodoxă nu este un circ, chi…

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Spurcata femeie lehuză

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune,  în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare.
Dragă proaspătă mămică, îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit  lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie să intri în bise…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Femeia care își critică bărbatul

„Cu ăsta nu mai ai ce face!”, „E un incapabil, nu mai e ce a fost!”, „M-am săturat să stau în casă cu unul care nu mă bagă în seamă”, „Degeaba îmi bat gura, el tot ce știe face”, „Niciodată nu m-a apreciat”,  „E insuportabil, nu știu ce s-a întâmplat cu el”, „Ăsta nu e în stare de nimic”, „Niciodată nu face ce îi spun” și lista ar putea continua. E o listă plină de afirmații dureroase pe care adesea multe femei le fac la adresa soților lor. 
Sunt nedumerit de acest curent. Încep să caut un răspuns la oameni cu pricepere de sus. Străbat mii de kilometri pentru a ajunge la o cale deschizătoare de noi orizonturi. Întâlnesc un om rânduit de Dumnezeu. Întreb cu grijă ce se întâmplă de peste bărbați curge cu atâtea reproșuri și critici. Unii le merită din plin, deși ele nu fac decât să adâncească criza.  Dar sunt chiar toți atât de nevrednici?
-Femeia care își critică bărbatul pe sine se critică, pentru că la Cununie au devenit amândoi un trup, îmi răspunde părintele și mă aruncă într-o nouă …