Tu mi-ai ruinat viața!

Iuliu era un tânăr ambițios. Se motiva continuu pentru a-și depăși propriile limite. Așa învățase de la tătăl său, să nu rămână niciodată pe loc, ci tot efortul să îl depună pentru a deveni mai bun decât alții.

Adâncit în acest efort de autodepășire, Iuliu nu își găsea însă liniștea, pentru că își proiecta perfecționismul propriu asupra lumii întregi. Niciun om din jurul lui nu era la înălțimea așteptărilor sale. Toți erau pentru el niște ratați, niște incompetenți, niște lăudăroși. Despre sine gândea doar bine și foarte bine. Făcea foarte multe lucruri pentru a fi văzut de oameni, pentru a fi aplaudat și venerat ca un mare inițiat în tainele cunoașterii. Aerul de superioritate îl susținea, ce-i drept, cu muncă asiduă, cu gesturi impresionante de generiozitate, totul doar de dragul de a fi deasupra tuturor.

Anii au trecut și Iuliu și-a umplut CV-ul cu o mulțime de realizări, care mai de care mai spectaculoase. A reușit înființarea unor firme de renume, a schimbat mentalități, a introdus noi trenduri în domeniul artistic, a descoperit metode inovative de cercetare, devenind cunoscut în lumea întreagă. 

Pe măsură ce CV-ul devenea tot mai grandios, viața lui era mai secătuită de liniște și bucurie. Își pierduse familia și prietenii. Nu mai avea încredere în nimeni. Relațiile cu ceilalți stăteau sub semnul unui rol străin de sufletul său, rol pe care-l stăpânea perfect. Își crea cu fiecare ridicare deasupra celorlalți un turn de fildeș în care atinsese culmile iubirii de sine.

A venit și clipa încheierii CV-ului cu o dată tristă înscrisă pe o piatră funerară. Iuliu a lăsat testament în penultima lui zi, după o sinceră revizuire a vieții sale, ca pe crucea de marmoră neagră ca și sufletul său să i se scrie cu litere adânc săpate: „Mândrie, tu mi-ai ruinat viața!”

de pr. Iosif-Cristian Rădulescu