Treceți la conținutul principal

Când dai, Dumnezeu îți dă

Un om bogat trecu în grabă pe lângă un bătrân care cerșea pe o margine de drum.
Omul se opri și începu să se scotocească prin buzunare. „Să fac și eu astăzi o faptă bună, că atunci când dai, Dumnezeu îți dă”, se gândi bogatul. Căută el niște bani mărunți și scoase din buzunar monede aurii și arămii. Monedele aurii i se păreau prea valoroase pentru un gest de milostenie. Așa că se uită îndelung la bani și se hotărî să o dea una dintre monedele arămii. Văzu o singură monedă de 1 cent, astfel că sufletul i se umplu de bucurie că a găsit cel mai bun compromis între dorința de a face milostenie și iubirea lui de bani.

Întinse centul și-l aruncă în paharul de platisc al bătrânului, însă în același moment scăpă din mână și o monedă de 2 cenți. Disperat omul începu să o caute de parcă ar fi pierdut o avere. Îi dispăru orice bucurie și mulțumire și începu în gând a se blama pe sine că i-a trebuit să facă fapte bune.

- V-am găsit banul căzut, spuse bătrânul cerșetor privind uimit disperarea bogatului care pierduse o monedă de 2 cenți. Poftiți acest ban! Vă aparține, zise cerșetorul și îi înmână bogatului o monedă de 2 euro din propriul său pahar de plastic.

Omul se uită fascinat la monedă și zâmbetul i se așeză din nou pe față.

- Mulțumesc. Sunteți un om de mare cinste. Dacă erați un hoț, nu mi-ați fi înapoiat banul, zise omul și porni înflăcărat spre destinația sa, bucuros că cerșetorul confundase moneda de 2 cenți cu cea de 2 euro. „Vezi, dacă dai, Dumnezeu îți dă”, își zise bogatul satisfăcut de parcă ar fi câștigat o avere.

O doamnă, care văzuse tot ceea ce s-a întâmplat, s-a apropiat de cerșetor și l-a întrebat:

- Nu ați văzut că acel om a scăpat din mână o monedă de 2 cenți? De ce i-ați dat 2 euro?

- Dragă doamnă, de pe această margine de drum am văzut că mulți astfel de nefericiți se despart cu greu chiar și de un singur cent, deși au mai mult decât le trebuie. M-am gândit însă, că dacă el s-a chinuit să îmi facă o bucurie, luându-și atâta timp să îmi dea un cent, pot să îi răsplătesc și eu gestul, dându-i ceea ce el iubește cel mai mult. De aceea am ales să îi dau cea mai mare monedă pe care am primit-o astăzi.

Femeia rămase mută de uimire în fața acestui suflet bun și înțelept și scoase un pumn de monede de 1 și 2 euro. Le dărui cerșetorului spunându-i:

- Luați acești bani ca să mai faceți bucurii și altor nefericiți ca acesta.

- Când dai, Dumnezeu îți dă, ca să mai poți da și altă dată, replică bătrânul cu recunoștință față de bunătatea femeii și a lui Dumnezeu.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.
La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de…

Nu am voie, dar am nevoie

Maria e nerăbdătoare. Întreaga Sfântă Liturghie e pătrunsă de fiorul așteptării Sfintei Împărtășanii. Astăzi se va împărtăși cu binecuvântarea părintelui duhovnic. Se ridică în picioare și se apropie de Sfântul Altar la îndemnul „Cu frică și cu dragoste să vă apropiați”.
În drum spre Sfântul Potir simte o mână pe spate care o trage înapoi.
-     - Unde te duci? Nu ai fost deja săptămâna trecută? Plus de asta nici post nu este. Nu ai voie, îi spune fulgerător o bătrânică. -    - Nu am voie, dar am nevoie, spune Maria și își continuă drumul, împlinindu-și nevoia de a se împărtăși în fiecare duminică.
O adevărată tulburare pentru Smaranda, care știe din copilărie că la Sfânta Împărtășanie nu se merge decât o dată pe an de Sfintele Paști și în rest doar dacă ești bolnav trupește. Boala sufletească nu intră în mintea Smarandei. Nu a auzit de așa ceva și nici nu crede că există. Ceea ce știe ea din copilărie nu poate nimeni contrazice.
După Sfânta Liturghie merge plină de mânie la părintele care…

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Rușine de România

- Bună ziua. Sunt Maria Popescu și aș dori o programare la doamna doctor Müller. - Cum vă numiți? Nu am înțeles, răspunse pe un ton respingător asistenta. Maria îi repetă foarte clar  de două ori numele și îl silabisi ca asistenta să înceteze a se mai preface că nu înțelege. - Ce problemă aveți? întrebă asistenta pe același ton. - Am dureri de spate și aș dori un consult la doamna doctor. - Mergeți direct la chirurgie, sfătui prompt asistenta sătulă deja de cele 2 minute de conversație. - Aș prefera să fiu sfătuită de doctorul meu de familie și nu de dumneavoastră, dacă nu cer prea mult, rosti hotărât Maria. - Bine, veniți astăzi. Însă veți avea mult de așteptat, îngână asistenta și trânti telefonul cu o crasă lipsă de finețe.
Maria trăise în mai multe țări. Acum locuia în Germania de patru ani. Era obișnuită cu astfel de situații și reacționa extrem de calm și hotărât. Trecuse prin experiențe mai dure atunci când își menționa numele și țara de origine. După aspect ai fi jurat că este…

Cu proștii nu vreau să am de-a face

Ștefan crescuse într-un sat de munte înconjurat de priveliști copleșitor de frumoase. Era un loc de poveste încărcat cu lumina sufetelor oamenilor simpli, care și-au petrecut zecile de ani în bucuria de a munci și de a-și păstra conștiința curată. În acest sat, Ion și Ioana, părinții lui Ștefan, s-au trudit din greu să ofere singurului lor copil tot ce avea nevoie pentru a ajunge om mare.
- Să nu ne faci de rușine, îi repetau părinții lui Ștefan, încurajându-l să-și facă datoria față de Dumnezeu și față de oameni.
Au trecut anii și Ștefan a ajuns un renumit profesor universitar. Timpul se scurgea rapid sub presiunea mulțimii de proiecte în care era implicat, a nenumăratelor lucrări pe care le avea de scris sau de corectat, a congreselor fără sfârșit la care participa. 
Într-una din veri reușise să se întoarcă acasă în satul natal și să petreacă și cu părinții lui câteva zile. Bucuroși de revedere, părinții i-au pregătit lui Ștefan un adevărat praznic.
- De ce te-ai ostenit așa, mamă? într…