Treceți la conținutul principal

Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii.

Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii.

Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gânduri care nu-i dădeau pace. Cedase nerăbdării și frustrării și grăbi pasul spre ieșirea din biserică.

Părintele Gherasim tocmai intra. Dorian se opri în loc uimit de chipul blând al părintelui și de zâmbetul cald. „Acesta este omul pe care îl căutam de mult”, își zise Dorian, cerând binecuvântarea părintelui și sărutându-i mâna cu evlavie și nădejde.

- Iartă-mă, frate. Am avut un caz mai greu, șopti părintele Gherasim. Vorbesc încet că nu suntem singuri, spuse părintele, arătând cu degetul către mulțimea chipurilor de sfinți. 

S-au așezat la sfat de taină și Dorian, încredințat de pacea ce izvora din sufletul părintelui Gherasim, își mărturisea frământările care o dată rostite se risipeau precum baloanele de săpun. 

- Durerile mărturisite sunt mai ușor de purtat, concluzionă părintele Gherasim după o îndelungă convorbire.
- Așa este, părinte, răsuflă ușurat Dorian. La final am lăsat însă cea mai mare durere a mea. Vă mărturisesc că nu cunosc altceva în viața mea decât această căutare a lui Dumnezeu. Am alergat continuu să găsesc părinți îmbunătățiți pentru a sorbi din înțelepciunea lor. Am găsit adesea oameni care m-au ajutat prin cuvântul și viața lor, însă de fiecare dată aceeași oameni m-au dezamăgit tot prin cuvânt sau faptă. Am crezut că găsisem în ei lumina, dar de fapt aveam mai târziu să dau de întunericul din ei.

Părintele Gherasim făcu o pauză. În acest timp Dorian îi privea  discret zâmbetul. Simțea că părintele se ruga pentru un răspuns inspirat. Nu voia să fie autorul cuvântului, ci purtătorul lui.

- Frate Dorian, de unde știi că era întunericul din ei și nu întunericul din tine? Oamenii nu au cum să nu ne dezamăgească, pentru că sunt oameni cu lipsuri, cu neputințe. Niciunul dintre noi nu știe totul și nici nu poate totul. Doar Dumnezeu știe și poate totul, doar la El este totul cu putință.  De aceea ne punem încrederea desăvârșită doar în El. Dar tu nu L-ai căutat pe Dumnezeu, tu te-ai căutat pe tine, zise părintele.

- Părinte, dorința mea cea mai mare a fost întotdeauna aceea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de acest lucru vă pot asigura. 

Părintele îl privi cu drag pe Dorian. Știa că într-adevăr acesta voia să-L caute pe Dumnezeu, însă nu știa cât de viclene sunt ispitele drumului spre adevăr.
-  Tu i-ai căutat pe oamenii lui Dumnezeu și nu pe Dumnezeu, pentru că ai vrut să vezi pe viu cum ai putea arăta tu, dacă ai fi înduhovnicit. De aceea ai găsit și ai văzut oamenii cu lumina și întunericul lor, atât cât ți-au îngăduit propria lumină și propriul întuneric dinlăuntrul tău. Dacă însă L-ai fi căutat pe Dumnezeu în oameni, L-ai fi găsit cu mult mai multă ușurință și te-ai fi bucurat mai mult de lumina pe care a așezat-o Domnul în sufletele celor care-L slujesc.

Dorian rămase mut de uimire. Într-adevăr, aceasta făcuse. Ori de câte ori afla un om luminat de Dumnezeu, îl ținea sub observație pentru a-i afla limitele și neputințele, ignorându-i darurile. Așa se lipsea de lumina, bucuria și odihna pe care cei cu inima lipsită de viclenie o dobândesc în preajma aleșilor lui Dumnezeu.

- Rău am căutat, rău am găsit, zise Dorian. Binele voi căuta, binele voi găsi.

Părintele Gherasim dădu din cap aprobând bucuria care pătrundea în inima lui Dorian. Se îmbrățișară în lumina acestei bucurii și se odihniră amândoi în ea.

- Această îmbrățișare este adevăratul meu început al căutării lui Dumnezeu, șopti Dorian părintelui, sărutându-i mâna cu prețuire și recunoștință.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, unde

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în căutarea persoane
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletul într-o viață care nu se ridica la înălțimea frumuseț

Ariana urăște Skype-ul

- Bine ați venit la centrul de consiliere școlară. Ariana, va merge în curând la școală aici în Germania, iar noi vom face toate demersurile ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, le spune consilierul pe un ton încurajator. Ariana și Adriana, sora ei cea mare, privesc în gol. Nu doar numele lor sunt aproape la fel, ci și experiența de viață. Amândouă au trăit cu bunicii aproape întreaga viață, întrucât tatăl și mama lor muncesc de peste douăzeci de ani împreună în Italia. Adriana s-a bucurat totuși în primul an de viață de prezența mamei, Ariana nu a avut această mângâiere. - Dumnevoastră sunteți tutorele surorii dumneavoastră după cum reiese din actele pe care le-ați depus la dosar. Veniți direct din România? întreabă consilierul. - Da. Am venit aici la o mătușă cu speranța unei vieți mai bune, zice Adriana. Ariana își roade unghiile și își rotește privirea prin încăperea aproape goală în care are loc consilierea școlară. Ar vrea să dea și ea un răspuns perso