Povestiri din Occident

Sufletul are darul libertății și oricine îi ia acest dar îl întristează până în adâncuri, îl tulbură, îl neliniștește, îl înlănțuiește. Cât de dulce este dorința de a fi liberi de orice lucru care ne apasă, ne nemulțumește, ne necăjește!   Cât de liber este însă sufletul nostru? Câtă odihnă și pace află el în ceea ce face și mai ales în ceea ce este? Este el stăpânul peste toate ale sale sau are stăpâni? Dar poate sufletul nostru să devină sclav cuiva? „Câte patimi are sufletul atâția stăpâni are”, spunea Sf. Ignatie Teoforul.  Așadar patimile supun sufletul, îi iau puterea de a se bucura de libertate. Sufletul nostru sub ce stăpânire se află? Ce duh stăpân necăjește, înșeală și chinuiește sufletul nostru că nu mai poate afla tihnă? Sfântul Ioan Cassian și Sfântul Evagrie Pontincul ne vorbesc despre opt duhuri ale răutății , opt duhuri care subjugă sufletul făcând din el prin plăcere sclavul răutăților și al nefericirii. La acestea trebuie să ia seama creștinul care luptă pentru

Generația click, așa se vorbește astăzi despre sutele de milioane de persoane pentru care internetul este un mod de viață oscilant între realitate și irealitate, între închipuire și distorsionare, între prezență și absență, între implicare și retragere. Studii de specialitate relevă faptul că ne propagăm o imagine mult cosmetizată în special pe facebook. Facebook-ul nu a devenit doar o formă de comunicare, de păstrarea a contactului între oameni pe care viața i-a îndepărtat fizic unii de alții, ci s-a arătat totodată a fi o unealtă de propovăduire a unei imagini false despre noi. Pe fundamentul acestei falsități se străduiesc unii să comunice frânturi din viața lor pentru ca astfel să creeze sau să aprofundeze relațiile cu ceilalți. Nebunia continuă când omul se torturează pe sine și în mediu real încercând să răspândească aceeași falsitate, umplând relațiile cu balast, cu nimicuri, cu himere, cu minciuni. Te miri că de atâtea ori te macină un sentiment de saturație față d

„Me lene” înseamnă pe limba greacă „mă numesc”. Mă face să zâmbesc aceasta expresie atât de apropiată de un cuvânt care ne stă adesea pe limbă și care ne tulbură de multe ori gândul cel bun: „Mi-e lene”. Lenea e o stare contrară firii, o ispită majoră a vieții și un păcat capital. E păcatul prin care ratăm destinația noastră finală: împlinirea chemării. Ea mai este definită ca moleșeală, lipsă de energie, întristare, lipsă de motivație și naște în inimile noastre o stare de nemulțumire generalizată, făcându-ne să identificăm imperfectul, imposibilul, nedreptatea  chiar și acolo unde nu sunt de fapt, doar doar ne-am putea justifica nelucrarea. Un duhovnic, întrebat cum poate cineva să își afle darul, a răspuns: „Darul omului este să facă , restul decurge din aceasta.”  Ce să facă omul? Nimic altceva decât BINELE! Aceasta este chemarea fiecăruia dintre noi și criteriul Judecății lui Dumnezeu! El ne va întreba pe fiecare în parte cât BINE am făcut pe acest pământ!  De acest BIN

F ericire, fericire, unde ești? Nimic altceva nu ne pune toate energiile în mișcare precum căutarea fericirii. Toți vrem să fim mulțumiți, împliniți, respectați, bogați, să nu ne lipsească nimic și să avem tot ce ne dorim. Dar ca orice căutare și căutarea fericirii poate fi un demers greșit dacă luăm calea greșită. Ni se poate întâmpla, și multora ni se întâmplă, să avem soarta fetei babei din povestea lui Ion Creangă. Pornim adesea și noi în căutarea fericirii cu sufletul încă plin de resentimente față de cei din jur, cu o educație bazată pe spirit competițional incorect, cu nedreptăți și umilințe pe care alții au trebuit să le sufere din pricina noastră, plini de intrigile gândurilor de tot felul.  Totodată luăm la drum visul deșert, că am putea atinge fericirea cu efort puțin, nefiind atenți nici la boala, nici la sărăcia, nici la amărăciunea, nici la necazul celor din jur. Și mergem, mergem până primim de lucru și acolo ne trudim precum ne-am ostenit pentru săracii înt