„Me lene” înseamnă pe limba greacă „mă numesc”. Mă face să zâmbesc aceasta expresie atât de apropiată de un cuvânt care ne stă adesea pe limbă și care ne tulbură de multe ori gândul cel bun: „Mi-e lene”.
Lenea e o stare contrară firii, o ispită majoră a vieții și un păcat capital. E păcatul prin care ratăm destinația noastră finală: împlinirea chemării. Ea mai este definită ca moleșeală, lipsă de energie, întristare, lipsă de motivație și naște în inimile noastre o stare de nemulțumire generalizată, făcându-ne să identificăm imperfectul, imposibilul, nedreptatea chiar și acolo unde nu sunt de fapt, doar doar ne-am putea justifica nelucrarea.
Un duhovnic, întrebat cum poate cineva să își afle darul, a răspuns: „Darul omului este să facă, restul decurge din aceasta.” Ce să facă omul? Nimic altceva decât BINELE! Aceasta este chemarea fiecăruia dintre noi și criteriul Judecății lui Dumnezeu! El ne va întreba pe fiecare în parte cât BINE am făcut pe acest pământ!
De acest BINE are nevoie trupul nostru, sufletul nostru, aproapele nostru. Ce e bine pentru trupul nostru? Odihna, hrana sănătoasă și măsurată, plimbarea, aerul, echilibrul în toate. De ce bine are nevoie sufletul nostru? De hrană (rugăciune, post, Spovedanie, Împărtășanie), de pacea care vine prin împăcare, de simplitatea care vine prin renunțarea la falsele dorințe și planuri mincinoase, de lumina care vine prin empatia cu ceilalți, prin faptele bune puse în slujirea aproapelui nostru pentru că ele aprind făclii de înțelepciune și bucurie înlăuntrul nostru.
În lucrarea acestui BINE ne paște marea ispită a lenevirii. De cele mai multe ori dacă trupului nostru îi merge bine și este îngrijit, ni se pare că și sufletului nostru i se transferă această stare de bine. Și atunci rugăciunea și postul devin în mintea noastră căzută în trup o povară, spovedania un nonsens, împăcarea cu ceilalți o pierdere de vreme. Aceasta se întâmplă oamenilor care confundă trupul cu sufletul sau celor care au renunțat să mai creadă că există suflet de dragul împlinirii poftelor trupului. Astfel prin lenevirea care vine prin aparenta stare de bine trupească ignorăm cuvântul Domnului : „Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.” (Matei 26, 41)
Și astfel lenea ne face răul pe care nu ni-l dorim. Ne impinge să confundăm trupul cu sufletul și să renunțăm la lucrarea faptelor care ne dau viață.
Ce ne-ar putea spune oare lenea dacă ar avea glas și sinceritate?
Ce ne-ar putea spune oare lenea dacă ar avea glas și sinceritate?
Iartă-mă, că din cauza mea ai ratat atât de mult în viață. Iartă-mă, că te-am făcut rob al trupului, ți-am întunecat sufletul, ți-am tulburat gândurile, ți-am biruit gândurile bune. Iartă-mă, că din cauza mea ți-ai pierdut prietenii, serviciul, respectul față de tine însuți și respectul celorlalți. Iartă-mă că din pricina mea ți-ai pierdut credința, bunătatea, milostivirea, dragostea, răbdarea, nădejdea, sufletul. Iartă-mă pentru toate clipele frumoase pe care le-ai fi putut petrece cu Dumnezeu și nu le-ai petrecut din cauza mea, pentru toată mângâierea pe care ai putut-o aduce sufletului tău prin post, Spovedanie, Împărtășanie și fapte bune. Iartă-mă, că din cauza mea nu ai mai avut momente de liniște, de încredere, de curaj. Iartă-mă că ți-am promis pace și ți-am adus război, că ți-am promis viață și ți-am adus moarte, că ți-am promis ușurință și ți-am adus greutăți. Iartă-mă, că ți-am făcut viața un calvar.
Izbăvește-ne, Doamne, de duhul lenevirii!
Comentarii
Trimiteți un comentariu