Ștefan crescuse într-un sat de munte înconjurat de priveliști copleșitor de frumoase. Era un loc de poveste încărcat cu lumina sufetelor oamenilor simpli, care și-au petrecut zecile de ani în bucuria de a munci și de a-și păstra conștiința curată. În acest sat, Ion și Ioana, părinții lui Ștefan, s-au trudit din greu să ofere singurului lor copil tot ce avea nevoie pentru a ajunge om mare. - Să nu ne faci de rușine, îi repetau părinții lui Ștefan, încurajându-l să-și facă datoria față de Dumnezeu și față de oameni. Au trecut anii și Ștefan a ajuns un renumit profesor universitar. Timpul se scurgea rapid sub presiunea mulțimii de proiecte în care era implicat, a nenumăratelor lucrări pe care le avea de scris sau de corectat, a congreselor fără sfârșit la care participa. Într-una din veri reușise să se întoarcă acasă în satul natal și să petreacă și cu părinții lui câteva zile. Bucuroși de revedere, părinții i-au pregătit lui Ștefan un adevărat praznic. - De ce t...