Povestiri din Occident

Ștefan crescuse într-un sat de munte înconjurat de priveliști copleșitor de frumoase. Era un loc de poveste încărcat cu lumina sufetelor oamenilor simpli, care și-au petrecut zecile de ani în bucuria de a munci și de a-și păstra conștiința curată. În acest sat, Ion și Ioana, părinții lui Ștefan, s-au trudit din greu să ofere singurului lor copil tot ce avea nevoie pentru a ajunge om mare. - Să nu ne faci de rușine, îi repetau părinții lui Ștefan, încurajându-l să-și facă datoria față de Dumnezeu și față de oameni. Au trecut anii și Ștefan a ajuns un renumit profesor universitar. Timpul se scurgea rapid sub presiunea mulțimii de proiecte în care era implicat, a nenumăratelor lucrări pe care le avea de scris sau de corectat, a congreselor fără sfârșit la care participa.  Într-una din veri reușise să se întoarcă acasă în satul natal și să petreacă și cu părinții lui câteva zile. Bucuroși de revedere, părinții i-au pregătit lui Ștefan un adevărat praznic. - De ce te-ai

Într-un sat îndepărtat de lume trăia o comunitate foarte bogată însă plină de oameni închiși în propria minte. Privirile lor erau tot timpul ațintite asupra unii altora pentru a prinde în flagrant orice scădere a celuilalt, orice neputință, orice scăpare. Nu ieșeau decât foarte rar în afara satului. Atmosfera era foarte tensionată între ei și aceasta îi epuiza psihic și fizic. Astfel că au început să se îmbolnăvească și să dea vina unii pe alții pentru starea lor sufletească și trupească, sporindu-și tulburarea. Constrânși de suferință s-au hotărât într-un final să construiască împreună cât mai multe spitale concomitent cu o bogată varietate de locuri de wellness, aducând acolo cei mai mari specialiști din lume. Beneficiind de tot felul de terapii de relaxare și de autocontrol, oamenii au început să își finiseze și mai bine strategiile de luptă, ceea ce a dus la agravarea stării lor lăuntrice. Disperați au adus în sat un doctor tânăr cu mare faimă de vindecător. Mulțimea de

Maria e nerăbdătoare. Întreaga Sfântă Liturghie e pătrunsă de fiorul așteptării Sfintei Împărtășanii. Astăzi se va împărtăși cu binecuvântarea părintelui duhovnic. Se ridică în picioare și se apropie de Sfântul Altar la îndemnul „Cu frică și cu dragoste să vă apropiați”. În drum spre Sfântul Potir simte o mână pe spate care o trage înapoi. -      -  Unde te duci? Nu ai fost deja săptămâna trecută? Plus de asta nici post nu este. Nu ai voie, îi spune fulgerător o bătrânică. -     - N u am voie, dar am nevoie, spune Maria și își continuă drumul, împlinindu-și nevoia de a se împărtăși în fiecare duminică. O adevărată tulburare pentru Smaranda, care știe din copilărie că la Sfânta Împărtășanie nu se merge decât o dată pe an de Sfintele Paști și în rest doar dacă ești bolnav trupește. Boala sufletească nu intră în mintea Smarandei. Nu a auzit de așa ceva și nici nu crede că există. Ceea ce știe ea din copilărie nu poate nimeni contrazice. După Sfânta Liturghie merge

Ștefan se întoarse acasă. Se trânti pe pat, plin de lehamite. Oboseala făcea să îi tremure mâinile și picioarele. O stare de greață îi dădea târcoale. În minte i se derulau chipurile crispate ale colegilor de birou, nemulțumiți că nu au terminat la timp treaba. După douăsprezece ore de muncă Ștefan era la capătul puterilor. - Tata, ai venit? se repezi bucuros Daniel. - Lasă-mă acum. Caută-ți de lucru, răspunse scurt și bosumflat Ștefan. Daniel se conformă. Simți că era ceva în neregulă cu tatăl său. Nu era prima dată. Daniel se confruntase de zeci de ori cu aceeași situație, chiar și atunci când Ștefan venea mult mai devreme acasă sau era liber.  Ștefan făcu un duș și se așeză comod pe canapea pentru a se relaxa în fața televizorului. De fapt numai relaxare nu era aceea. Știri alarmante, emisiuni cu tot felul de vedete confecționate peste noapte, oameni fără morală care își etalau marile realizări economice și profesionale, cu acestea se delecta Ștefan. - Mă, tu nu e