Se apropie cu pași mărunți și timizi de parcă nu ar fi fost vrednică să calce pragul bisericii. Fața îi strălucea de machiajul încărcat cu care încerca să se ascundă de ea și de ceilalți. Privirea ei pierdută îl atenționă pe preot că în sufletul ei se zvârcolesc trăiri cărora nu le mai poate face față. - Pot să vorbesc cu dumneavoastră?, întrebă femeia cu glas blând. - Cu mare drag, îi spuse părintele, pregătindu-se suflește pentru o discuție în care se prefigura o revărsare de tumult sufletesc. Să ne așezăm. S-au așezat amândoi și femeia a început să își deschidă sufletul. Se mințise pe sine, crezând că fiecare îmbrățișare pe care o dăruise sau o primise în viața ei era un refugiu în iubirea de care dusese lipsă o viață întreagă. Credea că frumusețea chipului ei și silueta atât de dorită de împătimiți îi vor putea aduce căldura unei inimi după care tânjea din copilărie. Se înselașe amarnic, iar acum nu mai putea tăgădui această înșelare, pentru că îi sporise atât de ...