Povestiri din Occident

Viața intimă specifică familiei face ca cei ce o împărtășesc să aibă acces reciproc la taina celuilalt. Ei nu își împărtășesc doar bucuriile și necazurile, ei își poartă și slăbiciunile unul altuia, își cunosc neîmplinirile, rănile, suferințele din trecut. Intimii devin astfel tărămuri deschise unul către altul, comunicându-și aspecte profunde ale ființei lor. La vreme de cumpănă în orice relație este pusă în pericol tocmai această intimitate ca împărtășire a tainei celuilalt. Sub presiunea îndemnului celui rău omul cade în capcana gândurilor negative despre celălalt, începe a-l judeca, a se scârbi de el și prin aceasta a-l ocărî. Reproșul devine în aceste condiții cea mai la  îndemână armă de atac împotriva partenerului de viață. Care sunt principalele cauze pentru care se nasc reproșurile în familie? Lipsa de atenție a unuia față de celălalt. În special femeile se simt insuficient apreciate, pentru că adesea munca lor nu se vede și roadele muncii lor se consumă repede (...

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune,  în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare. Dragă proaspătă mămică , îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „ Lăsați copiii să vină la Mine ”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit  lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie...

Sufletul, un loc tainic în care se adună tot ceea ce trăim, toată zvâcnirea vieții noastre, în care se perindă trecutul, prezentul și viitorul, în care se zbat dorințe de tot felul, bucurii dăruite sau rod al ostenelilor, dar și dureri primite ca o suliță în inimă. Dintre toate acestea durerile au impregnat cel mai adânc viziunea noastră asupra vieții, ele au fost cei mai mari învățători, ele   ne-au ghidat cu putere pe drumul devenirii noastre. Se spune că din amintirile frumoase nu reținem multă vreme bucuria emoției cu care le-am trăit. Durerile pot însă rămâne în noi ca și când ieri am fi trecut prin ele. Amintirea durerii ne stă la dispoziție chiar și o viață întreagă și ni se oferă permanent ca un material prețios care odată prelucrat în laboratoarele minții și ale inimii să devină sursă de lumină, de înțelepciune, de întărire. Firește pentru aceasta laboratorul nostru lăuntric are nevoie de dotarea necesară pentru a putea face din durere o sursă de putere, de v...

Dezamăgire, o mare binefacere? Fără îndoială, da! Dezamăgirea e la fel de benefică dar și dureroasă ca și ruperea unui os sudat greșit pentru a fi pus la locul corect.  Atunci când te încrezi peste măsură în oameni și îi idealizezi te depărtezi de viața ta reală. Mântuitorul Însuși a spus: „Fiți înțelepți ca șerpii și curați ca porumbeii.” (Matei 10,16), cuvânt pe care Sf. Ap. Pavel îl explicitează: „ Fraţilor nu fiţi copii la  minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari ” 1 Cor 14,20. Aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi ne cheamă la trezirea minții, la evaluarea corectă a realităților, la eliberarea din visare și mai ales la ieșirea din starea de așteptare. Adesea așteptările noastre, schemele fixe al minții noastre, dorințele noastre egoiste fac posibilă experiența dureroasă a dezamăgirilor. La baza oricărei relații stă încrederea. Încrederea este de fapt un credit care se poate consuma sau poate spori. Orice încredere consumată este cauzată de neîmp...

Dureri de cap, moleșeală, dezinteres, neputință, descurajare...și lista ar putea continua pentru a ne descrie starea în care zăcem uneori fără a vedea luminița de la capătul tunelului. Plictiseală. Ne lipsește motivația de a face chiar și lucruri care știm că ne sunt de folos. Plictiseala, o stare înfricoșătoare nu doar prin ea însăși, ci mai ales prin efectele ei asupra vieții noastre. Plictiseala se asează în minte și în inimă mai ales atunci când nu ne sunt împlinite dorințele și așteptările. Ce poftă de viață să mai ai atunci când viața ta o ia pe altă cărare decât cea pe care o „luminează”mintea prin dorințele ei? Ce energie și interes să mai avem atunci când planurile noastre se prăbușesc ca un domino la o simplă adiere de vânt? Nu doar plictiseala, ci mânia se înțețește, nervii se întind la maxim, dracii...te apucă la propriu din toate părțile. Și nu e glumă sau o metaforă. De aici o stare de plictis general, de demotivare, de tristețe, de instabilitate emoțională. Nu mai p...