Treceți la conținutul principal

Nu am voie, dar am nevoie



Maria e nerăbdătoare. Întreaga Sfântă Liturghie e pătrunsă de fiorul așteptării Sfintei Împărtășanii. Astăzi se va împărtăși cu binecuvântarea părintelui duhovnic. Se ridică în picioare și se apropie de Sfântul Altar la îndemnul „Cu frică și cu dragoste să vă apropiați”.

În drum spre Sfântul Potir simte o mână pe spate care o trage înapoi.

-     - Unde te duci? Nu ai fost deja săptămâna trecută? Plus de asta nici post nu este. Nu ai voie, îi spune fulgerător o bătrânică.
-    - Nu am voie, dar am nevoie, spune Maria și își continuă drumul, împlinindu-și nevoia de a se împărtăși în fiecare duminică.

O adevărată tulburare pentru Smaranda, care știe din copilărie că la Sfânta Împărtășanie nu se merge decât o dată pe an de Sfintele Paști și în rest doar dacă ești bolnav trupește. Boala sufletească nu intră în mintea Smarandei. Nu a auzit de așa ceva și nici nu crede că există. Ceea ce știe ea din copilărie nu poate nimeni contrazice.

După Sfânta Liturghie merge plină de mânie la părintele care strică „rânduiala” pe care ea o cunoaște de mic copil.
- Dumneavoastră aveți altă lege? îl întreabă pe un ton amenințător. De ce dați Sfânta Împărtășanie în fiecare duminică? Nu știți cât de mare este acest păcat? Nu știți că nu e voie? continuă Smaranda tulburată.
- Nu e voie, dar e nevoie, îi răspunde părintele împăcat.

Smaranda e foc și pară.
- Cum nu e voie, dar e nevoie? Ce vorbă este aceasta? Nu înțeleg.
-     - După mintea dumneavoastră nu e voie. Dar după nevoia celorlalți de Hristos e voie. Nu ați auzit cum David, atunci când nu a mai avut ce să mai mănânce, a mâncat pâinile punerii înainte, pe care se cuvenea să le mănânce numai preoții? Așa există și în parohia noastră oameni a căror foame lăuntrică nu se mai poate potoli decât cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Smaranda nu înțelege. Pentru ea sfânt este ceea ce „știe” din copilărie, lucrurile pe care le-a înțeles din frânturile de cuvinte la care reușise să fie atentă în biserică.

Maria este însă plină de bucurie duhovnicească. Știe că fără Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie sufletul ei nu se mai poate vindeca. Un puternic sentiment de recunoștință îi umple inima. Îl poartă pe Hristos în locul cel mai tainic al inimii ei, Îl duce cu drag spre casă și spre lumea în care trăiește, rugându-L neîncetat să o învețe să trăiască bucuria de a iubi cu toată ființa pe Dumnezeu și pe aproapele ei ca pe sine însăși.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, u...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în cău...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletu...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Clopotele iertării

-  Va veni o vreme când ai să înțelegi ce-ai făcut, îi spuse Elisabeta, printre suspinele durerii venite nu de la palma primită de la fiul ei, ci din umilința pe care o simțea în acele clipe. Iulian nu dădu doi bani pe cuvintele mamei lui. Nicio urmă de regret. Dimpotrivă satisfacția pe care o așteptase atâta vreme îi copleșea inima. „Merita mai mult decât o palmă”, își spuse el. Iulian avea optsprezece ani. La vârsta de paisprezece ani mama lui plecase de acasă. Se căsătorise cu un bărbat care părea că i se potrivește întru toate. Avea să constante patru ani mai târziu că a fost o mare înșelare și se hotărî să lupte din nou pentru copilul ei. Numai că între timp Iulian se înveninase cumplit cu vorbele tatălui său care o condamna continuu pe Elisabeta, fără a aminti ceva din contribuția lui la despărțirea lor și nici refuzul lui încăpățânat de a-l lăsa pe Iulian să stea la ea. Cu ura hrănită de cuvintele tatălui său, dar și cu ura născută din neacceptarea sentimentu...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Crăciunul a trecut deja

Nika se așează la un colt de stradă unde soarele își odihnește razele blânde. Oamenii se grăbesc să facă ultimele cumpărături pentru că mâine e Crăciunul. Ochii mari ai Nikăi scăldați de jocul razelor de soare devine un ecran de proiecție pentru filmul mut al mulțimii grăbite ce forfotește fără încetare. Amețită de atâta vânzoleală, dar odihnită de alintul dulce al soarelui, Nika pornește spre casa unde nu o așteaptă nimeni. Nici Moș Crăciun nu va poposi la ea acasă nici măcar să-și tragă răsuflarea. Nika își așează căciula învechită cu moțul răsfirat și își încheie nasturii hainei grele care atârnă pe trupul ei firav îngreunându-i mersul. -           Nu-i cam grea haina aceea pentru tine? o întreabă un trecător. -           Nu. E tocmai bună, răspunde Nika. Mă ajută să merg încet, căci și așa nu am unde să mă grăbesc. Așa este. Mersul domol o bucură pentru că o face spectatoare la o lume...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe