- Dar nu ți-ai găsit nimic de muncă? o întrebă Adela, prietena cu care se întâlnea destul de des.
- Dar de ce îmi trebuie muncă? Nu o duc bine așa? Am ajutor social și trăiesc mai bine decât dacă m-aș duce la lucru. La ce folos? spuse Mela amuzându-se.
Adela lucra de zor. Era un spirit întreprinzător. Tot timpul avea idei noi. Lucra în domeniul decorațiunilor interioare, un domeniu care i se potrivea de minune. Își dezvoltase o nouă afacere în ciuda faptului că trecuse printr-un proaspăt faliment. Nu se lăsa. Ținea foarte mult la imaginea ei pe care o susținea cu muncă și sinceritate.
- Hai să te angajez la firma mea, o ofertă Adela.
- Mulțumesc, dar îmi este bine așa. De ce tot îți bați capul pentru mine? îi răspunse cu iz de mustrare Mela. Ți-am spus doar că sunt mulțumită cu viața mea. Muncesc alții pentru mine.
Mela și Adela erau prietene din liceu. Între ele era o prietenie sinceră. Relația lor era încărcată de momente frumoase și chiar și în Occident s-au stabilit în același oraș pentru a fi aproape una de cealaltă.
Adela era căsătorită și avea doi copii minunați. Mela nu se căsătorise. Îi plăcea să copilărească, zicea ea. Se mulțumea cu ajutorul social și nici prin minte nu îi trecea să meargă la muncă. Pentru ea munca era pentru cei care nu se descurcă în viață. Plăcerea ei era să înșele pe alții spre folosul ei. Șmechereala i se părea cea mai inteligentă formă de existență și fiecare persoană care îi cădea în plasă era un trofeu care părea să premieze calitatea de femeie „descurcăreață”.
- Doar fraierii merg muncă. De dimineață până seara nu știu altceva să facă, izbucni Mela în hohote de râs.
Adela o privi deranjată de afirmație.
- Cu excepția ta. Tu faci totul din pasiune, la tine este altceva, adăugă Mela neștiind cum să își retragă afirmația ofensatoare.
Adela avea o inimă bună. Reuși să treacă cu ușurință pentru superficialitatea Melei, însă nu putea să nu observe că sub hohotele de râs strident se ascundea de fapt o stare deplorabilă. Machiajele încărcate ale Melei, aspectul din ce în ce mai neîngrijit, aerul tot mai accentuat de superioritate erau pentru Adela semnale alarmante ale stării în care se afla prietena ei.
La doar două luni după această afirmație Mela o contactă pe Adela.
- Adela, ajută-mă. Am rămas fără sprijin de la stat. Nu mai primesc ajutor social pentru că am refuzat toate ofertele de muncă făcute. Angajează-mă la tine.
- Mela, am deja toate posturile ocupate. Nu pot să dau afară angajații existenți. Sunt o echipă de excepție. Lucrează conștiincios și profesionist.
- Te rog, măcar să fac curat la birou, insistă Mela.
Adela își dădu acordul, deși nu avea nevoie de încă o femeie de serviciu. Credea că e un moment potrivit să își ajute prietena. Astfel că a doua zi Mela începuse deja treaba, bineînțeles în stilul ei. Punctualitatea lipsea cu desăvârșire, curățenia era făcută superficial, uita ceștile proprii de cafea prin toate încăperile, amâna sarcinile de lucru de pe o zi pe alta, se anunța tot la câteva zile bolnavă. „Lasă că Adela nu îndrăznește să îmi spună ceva că îi este rușine”, se gândea Mela.
Într-adevăr Adelei îi era rușine să îi spună ceva. Nu îndrăznea. Soțul Adelei era și el un om cu mult bun simț. Era însă și un om foarte hotărât. Astfel că după o lună în care el și Adela făceau curățenie după plecarea Melei o invită la o discuție și îi spuse:
- Îmi pare rău, însă ți-ai risipit și această șansă. Ești concediată.
Mela se dezlănțui într-o criză de isterie și începu să îi reproșeze lui Alexandru, soțul Adelei, tot ce a făcut ea pentru firma lor. Alexandru rămase însă ferm pe poziție și nu își schimbase în niciun fel hotărârea.
Mela trânti ușa și ieși din clădire. „Ești o puturoasă” i se repeta în minte. Erau exact cuvintele mamei sale, care rămânea adesea singură cu treburile casei în timp ce Mela își vedea de somn, de distracții, de unghii, de televizor. Constatase că deși trecuse de treizeci de ani nu era în stare nici să facă curățenie, nici să gătească, nici să își asume vreo responsabilitate. Își continuă drumul spre casă cu pas apăsat, dând pentru prima oară dreptate mamei sale.
Mela se hotărî să urmeze modelul Adelei. Erau prietene de atâta vreme și ea nu învățase nimic de la Adela. Sosise timpul cel mai potrivit să recâștige încrederea Adelei și a lui Alexandru. Începu să își caute un loc de muncă și își repeta continuu „Voi reuși. Voi reuși. Voi reuși”. Și reuși își găsească un job și mai ales reuși să aibă deschiderea de a învăța de la ceilalți ceea ce îi lipsea ei. Mela nu mai era aceeași. Curând descoperi că munca nu e pentru fraieri, ci pentru oamenii responsabili.
Comentarii
Trimiteți un comentariu