Un bănuț și o mână rece

Miron se plimba prin centrul orașului cerșind parcă mângâierea soarelui atât de scump la vedere în ultima lună. O adiere de vânt sporea fiorii aerului umezit de  mulțimea de ploi reci și mohorâte. Era pierdut în gânduri și distras din când în când de vitrinele magazinelor care vesteau venirea Crăciunului.  Căuta o felicitare cu motiv religios. Nici urmă de pruncul Iisus, doar lumânări, biscuiți, un moș Crăciun râzând cu poftă, steluțe, nuci. „Să fie aceste lucrurile la care se gândesc oamenii de Crăciun?” se întrebă Miron întristat că Hristos nu mai avea loc nici pe o bucățică de hârtie.

Ajunsese până în piața plină de căsuțe pentru târgul de Crăciun care mai de care mai îmbietoare prin podoabele și miresmele lor. Spera să găsească felicitarea mult dorită. În fața lui Miron cineva privea uluit frumusețea căsuțelor și se desfăta de mirosurile plăcute ale alunelor și castanelor prăjite. Era un băiat de 16 ani cu față de copil, semn că nu voia să se facă mare. Pesemne că îi ajungeau problemele pe care le avea. În brațe ținea câteva ziare pe care se străduia să le vândă pentru a duce acasă o fărâmă de pâine. Vorbea germană stricat, însă ochii lui umiți de tot ce se petrecea în jurul lui completau mesajul pe care nu îl putea exprima în cuvinte. 

- Ești român? îl întrebă Miron citindu-i numele de pe ecuson.

- Da. Și dumneavoastră? răspunse bucuros Emanuel și asteptând o confirmare.

- Da, sunt român. Câți ani ai?

- Am 16 ani.

 - Și de când ești aici? continuă Miron, privind la ziarele Fifty-Fifty destinate ajutorării nevoiașilor.

- De două luni. De două luni mă simt străin, replică băiatul fără să-l întrebe nimeni ce are pe suflet.

- La școală mergi? continuă Miron.

- Aș vrea să merg, dar deocamdată nu știu limba. Sunt aici cu mama și nici ea nu vorbește germană. Ea și dumneavoastră sunt singurele persoane cu care am vorbit în ultimele două luni. Acum am primit această ofertă să vând ziare și mai câștig și eu ceva.

- Și cât câștigi pe zi?

- Maxim 10 de euro, răspunse băiatul înfrigurat de atâta stat în ploaia măruntă.

Miron scoase o bancnotă de 20 de euro, i-o dăruise băiatului și îi spuse:

- Astăzi ia-ți liber. Nu mai sta în ploaie.

- Ești pocăit? îl întrebă băiatul.

- Sunt ortodox, răspunse Miron nedumerit de întrebare.

Băiatul luă banii și îi băgă în buzunar apoi întinse involuntar mâna. Miron văzu mâna întinsă a lui Emanuel și se blocă. Într-o fracțiune de secundă își aminti cuvântul părintelui Arsenie Papacioc: „Frate, nu te supăra. N-am nimic. Dar îți dau o mână caldă.” O reținere îl ținu totuși câteva clipe nemișcat, pentru băiat... o veșnicie. Cu reticența oarecum domolită se încumetă și întinse și el o mână rece pe care mâna lui Emanuel o încălzi cu recunoștință.

Miron își simți nu doar mâna ci și sufletul cald. Găsise o felicitare vie pe care o trimise cerului ca să vestească bucuria lui că S-a născut Hristos.