Treceți la conținutul principal

Când dai, Dumnezeu îți dă

Un om bogat trecu în grabă pe lângă un bătrân care cerșea pe o margine de drum.
Omul se opri și începu să se scotocească prin buzunare. „Să fac și eu astăzi o faptă bună, că atunci când dai, Dumnezeu îți dă”, se gândi bogatul. Căută el niște bani mărunți și scoase din buzunar monede aurii și arămii. Monedele aurii i se păreau prea valoroase pentru un gest de milostenie. Așa că se uită îndelung la bani și se hotărî să o dea una dintre monedele arămii. Văzu o singură monedă de 1 cent, astfel că sufletul i se umplu de bucurie că a găsit cel mai bun compromis între dorința de a face milostenie și iubirea lui de bani.

Întinse centul și-l aruncă în paharul de platisc al bătrânului, însă în același moment scăpă din mână și o monedă de 2 cenți. Disperat omul începu să o caute de parcă ar fi pierdut o avere. Îi dispăru orice bucurie și mulțumire și începu în gând a se blama pe sine că i-a trebuit să facă fapte bune.

- V-am găsit banul căzut, spuse bătrânul cerșetor privind uimit disperarea bogatului care pierduse o monedă de 2 cenți. Poftiți acest ban! Vă aparține, zise cerșetorul și îi înmână bogatului o monedă de 2 euro din propriul său pahar de plastic.

Omul se uită fascinat la monedă și zâmbetul i se așeză din nou pe față.

- Mulțumesc. Sunteți un om de mare cinste. Dacă erați un hoț, nu mi-ați fi înapoiat banul, zise omul și porni înflăcărat spre destinația sa, bucuros că cerșetorul confundase moneda de 2 cenți cu cea de 2 euro. „Vezi, dacă dai, Dumnezeu îți dă”, își zise bogatul satisfăcut de parcă ar fi câștigat o avere.

O doamnă, care văzuse tot ceea ce s-a întâmplat, s-a apropiat de cerșetor și l-a întrebat:

- Nu ați văzut că acel om a scăpat din mână o monedă de 2 cenți? De ce i-ați dat 2 euro?

- Dragă doamnă, de pe această margine de drum am văzut că mulți astfel de nefericiți se despart cu greu chiar și de un singur cent, deși au mai mult decât le trebuie. M-am gândit însă, că dacă el s-a chinuit să îmi facă o bucurie, luându-și atâta timp să îmi dea un cent, pot să îi răsplătesc și eu gestul, dându-i ceea ce el iubește cel mai mult. De aceea am ales să îi dau cea mai mare monedă pe care am primit-o astăzi.

Femeia rămase mută de uimire în fața acestui suflet bun și înțelept și scoase un pumn de monede de 1 și 2 euro. Le dărui cerșetorului spunându-i:

- Luați acești bani ca să mai faceți bucurii și altor nefericiți ca acesta.

- Când dai, Dumnezeu îți dă, ca să mai poți da și altă dată, replică bătrânul cu recunoștință față de bunătatea femeii și a lui Dumnezeu.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, unde

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în căutarea persoane
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletul într-o viață care nu se ridica la înălțimea frumuseț

Crăciunul a trecut deja

Nika se așează la un colt de stradă unde soarele își odihnește razele blânde. Oamenii se grăbesc să facă ultimele cumpărături pentru că mâine e Crăciunul. Ochii mari ai Nikăi scăldați de jocul razelor de soare devine un ecran de proiecție pentru filmul mut al mulțimii grăbite ce forfotește fără încetare. Amețită de atâta vânzoleală, dar odihnită de alintul dulce al soarelui, Nika pornește spre casa unde nu o așteaptă nimeni. Nici Moș Crăciun nu va poposi la ea acasă nici măcar să-și tragă răsuflarea. Nika își așează căciula învechită cu moțul răsfirat și își încheie nasturii hainei grele care atârnă pe trupul ei firav îngreunându-i mersul. -           Nu-i cam grea haina aceea pentru tine? o întreabă un trecător. -           Nu. E tocmai bună, răspunde Nika. Mă ajută să merg încet, căci și așa nu am unde să mă grăbesc. Așa este. Mersul domol o bucură pentru că o face spectatoare la o lume îmbrâncită continuu de gânduri, de planuri, de dorințe fără rost, o lume din care nu ar

Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii. Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii. Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gândur