„Care va vrea să fie
mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între
voi, să fie tuturor slugă.” Marcu 10, 43-44
Pe cine ai aprecia mai mult? Pe un om care știe multe și este într-adevăr
foarte bine pregătit și totuși nu face decât să se laude cu învățătura și
priceperea sa și să îi disprețuiască pe ceilalți? Sau mai degrabă te-ai bucura
de un om care nu cunoaște altă bucurie decât aceea
de a sluji cu darurile sale făptura lui Dumnezeu?
Din păcate, într-o cultură strâmbată de patima mândriei și a slavei
deșarte, în care suntem încurajați la invidie, răutate și dispreț, la un egoism
crunt, la o concurență neloială, la dorința de a fi mai buni decât ceilalți
doar pentru a le face în ciudă, cei mai mulți oameni, în loc să își folosească
darurile pentru a face o lume mai bună și mai frumoasă în jurul lor, le flutură
ca pe niște drapeluri care nu fac decât să stea în bătaia vântului, până ce
vântul, ploaia, frigul sau arșița le vor șterge culoarea și frumusețea și nu vor
mai fi bune de nimic altceva decât de aruncat la gunoi.
De curând m-a sunat o doamnă în vârstă de 82 de ani, ca să îmi împărtășească bucuriile vieții ei. A slujit toata viața
ca profesor universitar. Încă din timpul studenției mele aflasem cât de
minunată era relația pe care o avea cu studenții, cât de mult se implica în
viața lor, încurajându-i să își înmulțească talanții. M-am convins eu însumi de frumusețea sufletului ei întâlnind-o personal în acei ani și trăind acea întâlnire ca o mare
binecuvântare a vieții mele.
Aceasta adevărată doamnă nu a încetat niciodată să
își pună inteligența și priceperea în slujba oamenilor. A încurajat mii de
tineri să lupte pentru dreptate și adevăr. A ridicat mii de suflete din deznădejde,
întărindu-i în credința că fiecare are drumul lui în viață și că Dumnezeu a
chemat pe fiecare la slujirea binelui pe acest pământ. A deschis calea spre
împlinire miilor de tineri care făceau pași nesiguri în viață. A schimbat
viețile oamenilor în bine nu doar cu cuvântul, ci mai ales cu fapta, oferind fără
să aștepte nimic în schimb, dăruind doar din bucuria de a-l vedea pe celălalt
fericit.
La venerabila vârstă pe care i-a dăruit-o Domnul, acest om minunat continuă
să slujească. O face cu puterile care i-au mai rămas. Și știți care este
minunea? Că are mai multe puteri decât cei care sunt în floarea vârstei. Este implicată
în continuare în diferite proiecte sociale care o dată realizate vor fi daruri mari
pentru comunitățile beneficiare.
Ea a înțeles perfect Evanghelia. A înțeles că, dacă credința nu are roade
în familia, comunitatea, și societatea în care trăim, atunci ea nu este autentică,
ci doar o amăgire de sine. A înțeles că, atunci când vezi darul lui Dumnezeu
din tine, ai responsabilitatea imensă de a-l pune în lucrare. Cum? Făcând
din darul tău ajutor pentru semenul tău. Și, deși pentru mulți pare uneori o nebună, „nebuna” a adus mai multă bucurie oamenilor decât au adus cei
„sănătoși”.
Ea a înțeles cuvântul Domnului mai bine decât mulți cei care îl studiază
zadarnic de zeci de ani. L-a înțeles pentru ca l-a pus în practică. Nu s-a
considerat superioară nimănui, deși în mod vădit era superioară prin gândirea
ei, prin sentimentele ei bune față de Dumnezeu și față de oameni, prin
bunătatea și generozitatea ei, prin răbdarea și puterea de a ierta, prin optimismul
ei incredibil, prin puterea de a se bucura de bucuria celuilalt. Aceasta doamnă a
ales calea slujirii în locul mândriei, a ales calea dăruirii în locul
egoismului, a ales ca ea să se facă mică pentru ca ceilalți să crească.
Ea a ales să fie pe locul întâi și mai mare între toți după logica
Evangheliei, slujind și ajutând oriunde și oricând s-a putut. Și astăzi bucuria
ei este imensă. Roadele muncii ei sunt atât de vaste. Miile de tineri de
odinioară sunt acum oameni realizați și duc mai departe bunătatea și priceperea
ei, dăruindu-le celor pe care ei îi slujesc acum. Zecile de biserici la
construirea cărora a contribuit adăpostesc mii de suflete care își găsesc acolo
liniștea și puterea de a merge mai departe. Monumentele la restaurarea cărora a
contribuit reînvie memoria care ține vie demnitatea unui popor. Spiritul ei de bunătate
s-a încrestat în inimile celor care au cunoscut-o și le-a dat forța să se
angajeze în slujirea binelui cu același entuziasm ca al ei, dovedind că și
binele este molipsitor.
Omul poate deveni mare doar în funcție de roadele pe care faptele sale le naște
în viețile celorlalți. Darurile ne sunt date de Dumnezeu tocmai pentru a ajunge
prin ele la inima omului și a-l convinge să se angajeze în slujirea binelui. Și
cel mai bun și mai convingător exemplu este propriul mod de slujire.
Cain și-a omorât fratele pentru că nu a suportat gândul ca fratele lui să
fie mai bun decât el. Invidia i-a adus o viață și mai grea. Invidia nu face
viața ușoară, invidia face viața un iad. Invidia este moartea care stă mereu să
cadă peste noi. Invidia ne face fugari, fugari de noi înșine. Invidia ne
îngroapă darurile pe care le avem și nu le mai putem vedea din pricina mâniei
nedrepte asupra fratelui nostru.
Însă bucuria de a învăța de la ceilalți și de a pune în slujba lor puținul
nostru bine ne face vii, luminoși, bucuroși și plini de roade, ne aduce mereu
pe locul întâi înaintea lui Dumnezeu. Iar celui care a descoperit bucuria de a
sluji, îi este suficientă bucuria pe care o are. Mai multă bucurie nici nu poate purta. El nu mai caută niciun loc, pentru că și-a aflat deja locul acolo unde poate
sluji cu folos de dragul lui Dumnezeu și al oamenilor. Acolo, în slujire, se ascunde bucuria.
„Care va vrea să fie mare
între voi, să fie slujitor al vostru.
Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.”
Marcu 10, 43-44
Comentarii
Trimiteți un comentariu