Treceți la conținutul principal

Atenție, le curve!


Mariean își așteaptă prietenul din copilărie la aeroport. Andrei a venit într-o călătorie de afaceri și s-a oprit să-l viziteze pe Mariean. Se îmbrățișează cu aceeași bucurie cu care s-au îmbrățișat și acum câțiva ani la plecarea din România. Mariean a emigrat în Italia și Andrei în Germania.
- Haide, urcă, îl invită Mariean pe Andrei, deschizând ușa unui BMW.
- Ciao, Mario. Ce faci pe aici? i se adresează un amic în fața aeroportului mai degrabă plin de români decât de italieni.
- Ciao, stau bine. Am un amico în vizită, răspunde Mariean, făcând cu mâna cunoștinței sale care se grăbește spre terminal.
- Mario? Așa ți se spune aici? Nu te mai cheamă Mariean? întreabă Andrei surprins.
- Ei, așa ne-am obișnuit aici. Preferăm numele italiene că sunt mai ușor de pronunțat, explică Mariean. Dar nu vrei să conduci tu macchina? Hai, să vezi cum merge.

Andrei acceptă provocarea. Pornește și stăpânește bine mașina. Parcurg o bucată bună din drumul spre casă. La un moment Mariean strigă în gura mare:
- Atenție, le curve!
Andrei e buimăcit nu doar de strigătul disperat al lui Mariean, ci și de conținutul mesajului. Se uită în toate părțile într-o fracțiune de secundă, înfricoșat că e pe punctul de a face un accident.
- Curbe, am vrut să spun, se repede Mariean. Aici se se spune altfel. Scusa! 
Andrei se liniștește și conduce până la destinație. Ajunge acasă unde îi întâmpină soția lui Mariean.

- Ciao, Mario! Ați ajuns? Ciao, Andrei. Benvenuto! Mă bucură că ești qui. Haide, intră.

Copiii se îngrădămesc să cunoască musafirul. Niciunul nu știe limba română. Acasă se vorbește italiană de teamă că rezultatele școlare vor fi slabe dacă se va vorbi română acasă.
- Mariean, copiii nu vorbesc limba română? întreabă discret Andrei.
- Ei merg la școală și trebuie să exerseze bine limba italiană. Vorbim acasă italiană ca să învețe copiii mai bine.

Mariean vorbește italiana cu multe greșeli gramaticale, cu un accent departe de a fi corect, cu un vocabular limitat și adesea o împletește cu resturile de limba română pe care s-a obișnuit să le includă în exprimare atunci când are lapsusuri. Soția lui nu se deosebește prea mult de el, doar că nu stâlcește chiar atât de mult limba română, deși este afectată puternic de un accent străin. 

Andrei, care își respectă foarte mult limba maternă, vorbește o română impecabilă după șase ani de ședere în Germania. O întreține prin citit și prin utilizare curentă în familie. Acasă la el se vorbește doar limba română și copiii sunt permanent motivați și ajutați să își dezvolte vocabularul limbii materne.
- Mariean, care este limba în care vorbești cu sufletul tău? îl întreabă Andrei.
- Română, bineînțeles. 
- Atunci aceasta este limba prin care poți spune copiilor tăi ce ai pe suflet, îi spune Andrei și schimbă brusc tema discuției.


de pr. Iosif-Cristian Rădulescu

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, u...
242 de comentarii
Citiți mai multe

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în cău...
80 de comentarii
Citiți mai multe
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletu...
8 comentarii
Citiți mai multe

Doar fraierii merg la muncă

Mela se trezea în fiecare dimineață după un somn îndelungat. Își trăgea draperiile și constata de fiecare dată că soarele era deja pe mijlocul cerului. Servea apoi micul dejun pe care îl pregătea cu multă atenție. Era pretențioasă la mâncare și cheltuia pe măsură. Îndată după masă petrecea câteva ore la televizor cu emisiunile preferate.  - Dar nu ți-ai găsit nimic de muncă? o întrebă Adela, prietena cu care se întâlnea destul de des. - Dar de ce îmi trebuie muncă? Nu o duc bine așa? Am ajutor social și trăiesc mai bine decât dacă m-aș duce la lucru. La ce folos? spuse Mela amuzându-se. Adela lucra de zor. Era un spirit întreprinzător. Tot timpul avea idei noi. Lucra în domeniul decorațiunilor interioare, un domeniu care i se potrivea de minune. Își dezvoltase o nouă afacere în ciuda faptului că trecuse printr-un proaspăt faliment. Nu se lăsa. Ținea foarte mult la imaginea ei pe care o susținea cu muncă și sinceritate.  - Hai să te angajez la firma mea, o of...
7 comentarii
Citiți mai multe

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea.  Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se a...
3 comentarii
Citiți mai multe