Treceți la conținutul principal

Nu am voie, dar am nevoie



Maria e nerăbdătoare. Întreaga Sfântă Liturghie e pătrunsă de fiorul așteptării Sfintei Împărtășanii. Astăzi se va împărtăși cu binecuvântarea părintelui duhovnic. Se ridică în picioare și se apropie de Sfântul Altar la îndemnul „Cu frică și cu dragoste să vă apropiați”.

În drum spre Sfântul Potir simte o mână pe spate care o trage înapoi.

-     - Unde te duci? Nu ai fost deja săptămâna trecută? Plus de asta nici post nu este. Nu ai voie, îi spune fulgerător o bătrânică.
-    - Nu am voie, dar am nevoie, spune Maria și își continuă drumul, împlinindu-și nevoia de a se împărtăși în fiecare duminică.

O adevărată tulburare pentru Smaranda, care știe din copilărie că la Sfânta Împărtășanie nu se merge decât o dată pe an de Sfintele Paști și în rest doar dacă ești bolnav trupește. Boala sufletească nu intră în mintea Smarandei. Nu a auzit de așa ceva și nici nu crede că există. Ceea ce știe ea din copilărie nu poate nimeni contrazice.

După Sfânta Liturghie merge plină de mânie la părintele care strică „rânduiala” pe care ea o cunoaște de mic copil.
- Dumneavoastră aveți altă lege? îl întreabă pe un ton amenințător. De ce dați Sfânta Împărtășanie în fiecare duminică? Nu știți cât de mare este acest păcat? Nu știți că nu e voie? continuă Smaranda tulburată.
- Nu e voie, dar e nevoie, îi răspunde părintele împăcat.

Smaranda e foc și pară.
- Cum nu e voie, dar e nevoie? Ce vorbă este aceasta? Nu înțeleg.
-     - După mintea dumneavoastră nu e voie. Dar după nevoia celorlalți de Hristos e voie. Nu ați auzit cum David, atunci când nu a mai avut ce să mai mănânce, a mâncat pâinile punerii înainte, pe care se cuvenea să le mănânce numai preoții? Așa există și în parohia noastră oameni a căror foame lăuntrică nu se mai poate potoli decât cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Smaranda nu înțelege. Pentru ea sfânt este ceea ce „știe” din copilărie, lucrurile pe care le-a înțeles din frânturile de cuvinte la care reușise să fie atentă în biserică.

Maria este însă plină de bucurie duhovnicească. Știe că fără Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie sufletul ei nu se mai poate vindeca. Un puternic sentiment de recunoștință îi umple inima. Îl poartă pe Hristos în locul cel mai tainic al inimii ei, Îl duce cu drag spre casă și spre lumea în care trăiește, rugându-L neîncetat să o învețe să trăiască bucuria de a iubi cu toată ființa pe Dumnezeu și pe aproapele ei ca pe sine însăși.


Comentarii

  1. Pretty27 ianuarie 2022 la 13:00

    Nu am crezut niciodată în chestii online, dar căutam cu disperare o soluție pentru a rămâne însărcinată pentru soțul meu, după ce doctorul meu mi-a spus că nu pot rămâne însărcinată, am fost îndrumată la Dr,dawn acuna de cea mai bună prietenă a mea care lucrează în același cabinet. cu mine i-am explicat totul Dr. Dawn acuna si ea mi-a promis ca ma va ajuta si mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut totul perfect apoi am fost la spital dupa 3 saptamani si spre surprinderea mea doctorul mi-a spus ca sunt insarcinata in 1 saptamana pana acum. ai o fetiță frumoasă, totul datorită Dr. Dawn acuna, contactează-o dacă ai dificultăți,
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei să vindeci orice fel de boală.
    *Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    *Dacă vrei vrajă de noroc.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    Si etc
    Este persoana perfectă care să te ajute să ai încredere în mine. Contactați-o Whatsapp: +2348032246310
    E-mail { dawnacuna314@gmail.com }

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, u...
242 de comentarii
Citiți mai multe

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în cău...
78 de comentarii
Citiți mai multe
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletu...
8 comentarii
Citiți mai multe

Doar fraierii merg la muncă

Mela se trezea în fiecare dimineață după un somn îndelungat. Își trăgea draperiile și constata de fiecare dată că soarele era deja pe mijlocul cerului. Servea apoi micul dejun pe care îl pregătea cu multă atenție. Era pretențioasă la mâncare și cheltuia pe măsură. Îndată după masă petrecea câteva ore la televizor cu emisiunile preferate.  - Dar nu ți-ai găsit nimic de muncă? o întrebă Adela, prietena cu care se întâlnea destul de des. - Dar de ce îmi trebuie muncă? Nu o duc bine așa? Am ajutor social și trăiesc mai bine decât dacă m-aș duce la lucru. La ce folos? spuse Mela amuzându-se. Adela lucra de zor. Era un spirit întreprinzător. Tot timpul avea idei noi. Lucra în domeniul decorațiunilor interioare, un domeniu care i se potrivea de minune. Își dezvoltase o nouă afacere în ciuda faptului că trecuse printr-un proaspăt faliment. Nu se lăsa. Ținea foarte mult la imaginea ei pe care o susținea cu muncă și sinceritate.  - Hai să te angajez la firma mea, o of...
7 comentarii
Citiți mai multe

Crăciunul a trecut deja

Nika se așează la un colt de stradă unde soarele își odihnește razele blânde. Oamenii se grăbesc să facă ultimele cumpărături pentru că mâine e Crăciunul. Ochii mari ai Nikăi scăldați de jocul razelor de soare devine un ecran de proiecție pentru filmul mut al mulțimii grăbite ce forfotește fără încetare. Amețită de atâta vânzoleală, dar odihnită de alintul dulce al soarelui, Nika pornește spre casa unde nu o așteaptă nimeni. Nici Moș Crăciun nu va poposi la ea acasă nici măcar să-și tragă răsuflarea. Nika își așează căciula învechită cu moțul răsfirat și își încheie nasturii hainei grele care atârnă pe trupul ei firav îngreunându-i mersul. -           Nu-i cam grea haina aceea pentru tine? o întreabă un trecător. -           Nu. E tocmai bună, răspunde Nika. Mă ajută să merg încet, căci și așa nu am unde să mă grăbesc. Așa este. Mersul domol o bucură pentru că o face spectatoare la o lume...
3 comentarii
Citiți mai multe