Treceți la conținutul principal

Iubirea mi-a promis că vine repede


O fetiță stătea ghemuită pe o bancă aflată în colțul unei gări. Privea în depărtări cu ochii triști de parcă trenul pe care îl aștepta nu mai avea să mai vină niciodată. În brațe strângea un ursuleț cu blana tocită, cu nasul turtit și cu un ochi lipsă. 

Dintr-o locomotivă se coborî la un moment dat un mecanic și o întrebă:
- Tot aici ești? Pe cine aștepți?
- Aștept Iubirea, spuse fetița, întorcându-și privirea către ursuleț, singurul care părea să îi înțeleagă dorul. 
- Au înnebunit copiii, îngână mecanicul. Tu îi întrebi ceva și ei îți răspund altceva. Nu mai au pic de respect. Acolo să zaci, aruncă mecanicul vorba necugetată și se grăbi să plece acasă.

Fetița se uită atentă la ursuleț. Și el părea obosit de aceleași vorbe. Le auzise de zeci de ori în cele câteva luni de când fetița venea să aștepte Iubirea.

- Hai să ne întindem și să dormim un pic. Poate că vine și Iubirea, îi șopti fata ursulețului și se întinseră împreună pe bancă.

Ochii micuței se închiseră cu repeziciune și visele începură să-i încurajeze așteptarea. Privea uimită chipul Iubirii de care îi era cumplit de dor și inima i se umplu de bucurie.

- Trezește-te și du-te acasă, strigă o femeie care o clătină pe fetiță și o readuse în lumea reală. Bunica ta te așteaptă. Știi foarte bine că e prea bătrână să mai poată alerga după tine. Ce tot faci aici?

- Aștept Iubirea, răspunse fetița din nou, fără speranța că o va mai înțelege vreun om mare.

Era o vecină care credea că fetița s-a îmbolnăvit la cap. Era mai ușor să îi pună un diagnostic decât să își deschidă o clipă brațele ca să potolească fetiței dorul de Iubire.

Încă o noapte se grăbea să își aștearnă întunericul peste oraș. Pentru Luți se apropia din nou bucuria de a visa. Se porni spre casă. Noaptea era un refugiu în tărâmul viselor. Ziua nu era decât o revenire la o lume care părea să se încăpățâneze să rămână rece față de durerea ei.

Bunica o aștepta cu ochii pe jumătate deschiși în singura camera pe care o aveau.

- Hai, copila mea. Te-am aștepta toată ziulica. Ți-am păstrat mâncarea caldă. Nu te mai necăji, va veni Iubirea.

Luți se așeză la masă, îmbucând printre lacrimi de dor cele câteva linguri de tocăniță.

- Iubirea mi-a promis că vine repede. Repede a trecut deja. Ce urmează după repede? o întrebă Luți pe bunica.
- Nu te mai necăji, fetița mea, îi spuse bunica luând-o în brațele tremurânde. Mami a plecat în străinătate ca tu să ai un viitor mai bun.
- Buni, un prezent lipsit de Iubire îmi va face un viitor mai bun? întrebă fetița, îngreunând și mai mult inima bunicii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, unde

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în căutarea persoane
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletul într-o viață care nu se ridica la înălțimea frumuseț

Ariana urăște Skype-ul

- Bine ați venit la centrul de consiliere școlară. Ariana, va merge în curând la școală aici în Germania, iar noi vom face toate demersurile ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, le spune consilierul pe un ton încurajator. Ariana și Adriana, sora ei cea mare, privesc în gol. Nu doar numele lor sunt aproape la fel, ci și experiența de viață. Amândouă au trăit cu bunicii aproape întreaga viață, întrucât tatăl și mama lor muncesc de peste douăzeci de ani împreună în Italia. Adriana s-a bucurat totuși în primul an de viață de prezența mamei, Ariana nu a avut această mângâiere. - Dumnevoastră sunteți tutorele surorii dumneavoastră după cum reiese din actele pe care le-ați depus la dosar. Veniți direct din România? întreabă consilierul. - Da. Am venit aici la o mătușă cu speranța unei vieți mai bune, zice Adriana. Ariana își roade unghiile și își rotește privirea prin încăperea aproape goală în care are loc consilierea școlară. Ar vrea să dea și ea un răspuns perso

Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii. Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii. Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gândur