Treceți la conținutul principal

Escrocule!


- Trăiești pe spatele nostru, escrocule! șopti Radu în timp ce părintele Ioan predica. Radu era în primul rând și își exprima nemulțumirea față de predică prin comentarii răutăcioase, rostite în așa fel încât să fie auzite de cei din preajmă.

Părintele auzise și el câte ceva și se ruga.  Îi trecu prin minte gândul să-l oprească după miruit și să îl întrebe ce s-a întâmplat. Știa însă că nu poate ajunge la inima lui Radu. De aceea prefera să se roage pentru el, convins că de multe ori rugăciunea transmite mai mult decât cuvintele.

Radu își epuizase energia mâniei și se depărtă mulțumit că cei din jur au auzit tot ce avea pe suflet. De fapt ceea ce avea pe suflet nu avea legătură cu preotul, ci cu propriul tată care de ani mulți trăia pe spatele soției și al copiilor.

Radu își ura tatăl. Voia să îi fie fiu și nu părinte. Voia ca tatăl său să aibă grijă de el și nu invers. Nu putea accepta că un părinte poate avea slăbiciuni așa de mari, că poate cădea, că poate suferi atât de mult din pricina propriilor patimi, că se poate transforma într-un străin față de proprii copii. Neacceptând această realitate, Radu fugea de responsabilitate și își judeca nemilos tatăl, fără însă a înceta să cedeze presiunilor acestuia de a-i da bani de băutură. Era o sălbatică pendulare între dragoste și ură.

În drum spre casă un vecin grăbi pasul ca să îl ajungă pe Radu din urmă. 
- Bună să îți fie inima, Răducule, spuse vecinul.
- Așa să fie, domnule Alexandrescu.
- Dar ce e cu tine de ai plecat așa mânios de la biserică?
- Păi, acestea sunt vremurile în care trăim. Nici preoții nu ne mai înțeleg durerile. Părintele se poartă ca tata. Tot timpul cere ceva de la noi. Tot timpul trebuie să facem ceva. 
- Nu există roade fără sămânță. Sigur că tot timpul trebuie să facem ceva, să punem mereu sămânța cea bună, spuse domnul Alexandrescu.

Lui Radu îi era rușine să mai adauge ceva, deși ar fi vrut să spună mai multe. Domnul Alexandrescu, vecinul său, îi ajutase foarte mult familia. Îi primea adesea peste noapte atunci când erau alungați de tatăl beat criță. Îi ajutase cu tot ce i-a stat în putință atât material cât și spiritual.

- Astăzi părintele a vorbit despre reponsabilitatea pe care trebuie să ne-o asumăm vizavi de viața noastră, despre acceptarea crucii noastre, despre urmarea lui Hristos prin iubire și iertare. Poate că ceva te-a deranjat.
- Sunt sătul să port crucea tatălui meu. Ne-a făcut mult să suferim. Trăiește pe spatele nostru de atâția ani, spuse Radu domol.
-Același lucru i l-ai reproșat și părintelui, spuse vecinul care auzise toate comentariile lui Radu. Nu e ciudată această coincidență? întrebă subtil domnul Alexandrescu.
- Nu, deloc. Noi îl ținem, deci trebuie să își facă datoria, zise Radu ferm.

- Datoria lui este să propovăduiască Evanghelia, să ne întoarcă de pe căile pierzării, să ne ajute să ne înțelegem crucea și să ne întărească în purtarea ei, să ne povățuiască spre pacea de sus.
- Tocmai că numai pace nu avem, spuse deznădăjduit Radu.
- Există pace fără iertare? Poți avea pace în suflet câtă vreme resentimentele clocotesc în el? îl provocă domnul Alexandrescu.

Radu reflecta. Cheltuise o avere cu tot felul de traininguri și terapii pentru a stăpâni tehnici de autocontrol, de întărirea eu-lui, de dezvoltare personală.  Nimic nu îl ajutase să se simtă eliberat.

- Vorbiți acum ca părintele. E imposibil să iert un om care oricum nu se va schimba niciodată, zise Radu îndreptățindu-se.
- Dacă ar fi fost imposibil, Dumnezeu nu ți-ar fi cerut acest lucru, adăugă domnul Alexandrescu. 
- Și cum devine acest imposibil posibil?
- Binecuvântând oamenii care te-au rănit sau te rănesc.
- Am încercat acest lucru și mi-am făcut doar inimă rea, zise Radu.
- Mai bine spus, ai văzut cât rău s-a adunat în inima ta, Radu. Tu mereu ai fost un suflet bun, doar că durerea neînțeleasă și neacceptată ne transformă în vrăjmașii propriului suflet și ne sălbăticește inima.

- Dumneavoastră ați fost mereu alături de noi, domnule Alexandrescu, spuse Radu schimbând vorba. Părintele nu a fost atât de prezent în viața noastră ca dumneavoastră.
- Eu nu aș fi fost în stare să ajut, dacă acum patruzeci de ani nu aș fi trecut prin aceleași trăiri ca ale tale. Am învățat tocmai cu ajutorul acestui părinte că fără iertare nu voi putea fi niciodată un om bun. El m-a încurajat să învăț să iert ca să pot fi liber. Am învățat așadar să mă vindec de așteptări, să accept că orice om poate fi învins de propriile slăbiciuni. Am învățat să îmi folosesc darurile și să fiu fericit dăruind și neașteptând ca alții să îmi împlinească nevoile. Așa m-am apropiat mai mult de Dumnezeu-Iubire. Fără lucrarea lui Dumnezeu prin acest slujitor îmbătrânit și de grijile și necazurile noastre nu aș fi reușit nimic, nici măcar să vă dăruiesc nimicul pe care vi l-am dăruit.

- Sunteți modest ca întotdeauna, domnule Alexandrescu. Ceea ce numiți „nimic” a fost pentru noi totul, replică Radu. Noi nu am fi reușit să trecem peste greutăți fără ajutorul dumneavoastră.

- Nici eu nu aș fi reușit niciodată să îmi deschid inima către oameni fără ajutorul părintelui, Radu. Tu indirect te-ai bucurat de roadele muncii acestui om. Doar cu ajutorul lui am înțeles că faptele bune pe care le facem pentru ceilalți sunt cea mai mare realizare a vieții. Prin el am descoperit porunca iubirii a cărei împlinire începe cu iertarea. 


Radu rămase perplex. Cum adică el se bucurase indirect de roadele muncii omului pe care-l considera un escroc? Un fior ciudat îi cuprinse inima.


- Mă grăbesc să ajung la tata că a rămas singur și trebuie să am grijă de el. Te salut, Răducule, îi spuse domnul Alexandrescu și i-o luă înainte.
- Mulțumesc, domnule Alexandrescu, îngână Radu nemaiștiind ce să zică.

O avalanșă de gânduri încărcă sufletul lui Radu. Acest om i-a luminat copilăria, i-a liniștit nopțile, i-a ușurat chinul trupesc și sufletesc. Nici prin cap nu i-ar fi trecut că părintele a avut vreo contribuție la starea sufletească a vecinului său pe care l-a simțit mai aproape decât pe propriul tată.

Și tatăl meu e singur acasă, se gândi Radu și grăbi pasul. Mă voi duce să am grijă și eu de el, își spuse hotărât. Se opri însă în loc, schimbă direcția și alergă către biserică. Îl găsi pe părinte închizând poarta.

- Iertați-mă, strigă Radu cu adâncă părere de rău. Și vă mulțumesc, părinte, pentru toate lucrurile minunate pe care le-ați făcut pentru mine, pentru toate pe care le știu și pe care nu le știu, spuse Radu și se retrase fără să mai spună ceva, grăbindu-se să spună aceleași cuvinte și tatălui său.

Părintele privi albastrul cerului și spuse și el în taină: „Mulțumesc, Doamne, pentru binefacerile Tale cele arătate și nearătate ce ni s-au făcut nouă”.

Comentarii

  1. Nu am crezut niciodată în chestii online, dar căutam cu disperare o soluție pentru a rămâne însărcinată pentru soțul meu, după ce doctorul meu mi-a spus că nu pot rămâne însărcinată, am fost îndrumată la Dr,dawn acuna de cea mai bună prietenă a mea care lucrează în același cabinet. cu mine i-am explicat totul Dr. Dawn acuna si ea mi-a promis ca ma va ajuta si mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut totul perfect apoi am fost la spital dupa 3 saptamani si spre surprinderea mea doctorul mi-a spus ca sunt insarcinata in 1 saptamana pana acum. ai o fetiță frumoasă, totul datorită Dr. Dawn acuna, contactează-o dacă ai dificultăți,
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei să vindeci orice fel de boală.
    *Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    *Dacă vrei vrajă de noroc.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    Si etc
    Este persoana perfectă care să te ajute să ai încredere în mine. Contactați-o Whatsapp: +2348032246310
    E-mail { dawnacuna314@gmail.com }

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vrem spitale, nu catedrale

Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale. Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte. La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany , în care totul funcționează perfect, unde

În căutarea sufletului pereche?

  Melania vrea să se despartă de soțul ei. S-a căsătorit cu el la insistența părințior. Relația a început și a continuat prost. Acum ea dorește  să trăiască fără jigniri, fără certuri, fără învinuiri. Pur și simplu nu mai suportă atmosfera tensionată de acasă. Are un copil dintr-o relație atenrioară. Îl iubește enorm și ar face orice pentru el. Soțul ei face permanent reproșuri copilului pentru orice cadou pe care i-l dăruirește. Dureros și pentru copil și pentru mamă. Pentru soțul ei însă o normalitate. În astfel de reproșuri l-au crescut și părinții lui. Pentru tot ce i-au dat i-au scos ochii. Melania s-a hotărât să pornească din nou în căutarea sufletului pereche. Cei mai mulți oameni vor să găsească sufletul pereche cu care să își împartă viața. E firesc. Așa a zis Domnul: „Nu este bine să fie omul singur pe pământ.” (Facere 2,18) Relația dintre un bărbat și o femeie este așadar o rânduială a firii, un dar de la Dumnezeu. Mulți își doresc acest dar și pornesc în căutarea persoane
  Darul Sfântului Nicolae - Da. Am cancer.  Sun ă aiurea, dar aceasta este realitatea. Nu am ce să mai fac decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala aceasta până la capăt, spune cu resemnare Luca. Luca a aflat de boală cu câteva săptămâni în urmă. Este o formă inoperabilă. I s-au mai dat patru luni de trăit, dacă nu se întâmplă vreo minune. -           Știți, părinte, când am aflat despre boală am avut un șoc. Am intrat în prima biserică pe care am văzut-o după ce am ieșit din spital. Era chiar în curtea spitalului. Și L-am privit pe Hristos în ochi, dar nu am avut puterea să îi cer să mă vindece, pentru că am știut că pentru păcatele mele sufăr acestea. Am plâns cum nu am plâns niciodată înainte icoanei Sale, dar vindecare nu i-am cerut. Nu am avut curajul. I-am spus doar să facă cum știe El că este mai bine pentru mine. Luca nu a avut această sensibilitate mereu. A pierdut-o când s-a pierdut cu sufletul într-o viață care nu se ridica la înălțimea frumuseț

Ariana urăște Skype-ul

- Bine ați venit la centrul de consiliere școlară. Ariana, va merge în curând la școală aici în Germania, iar noi vom face toate demersurile ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, le spune consilierul pe un ton încurajator. Ariana și Adriana, sora ei cea mare, privesc în gol. Nu doar numele lor sunt aproape la fel, ci și experiența de viață. Amândouă au trăit cu bunicii aproape întreaga viață, întrucât tatăl și mama lor muncesc de peste douăzeci de ani împreună în Italia. Adriana s-a bucurat totuși în primul an de viață de prezența mamei, Ariana nu a avut această mângâiere. - Dumnevoastră sunteți tutorele surorii dumneavoastră după cum reiese din actele pe care le-ați depus la dosar. Veniți direct din România? întreabă consilierul. - Da. Am venit aici la o mătușă cu speranța unei vieți mai bune, zice Adriana. Ariana își roade unghiile și își rotește privirea prin încăperea aproape goală în care are loc consilierea școlară. Ar vrea să dea și ea un răspuns perso

Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii. Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii. Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gândur