Te-ai căutat pe tine însuți

Dorian privea picturile înmărmurite ale bătrânei biserici. Ca o multicenteneră biserica priveghea tăcută și încărcată de mireasma biruinței peste vremuri. Adunase în ea toate trăirile oamenilor care i-au călcat pragul pentru a-și destăinui acolo adâncul inimii.

Și Dorian bătuse cale îndelungată pentru a ajunge aici. Aflase de părintele Gherasim, duhovnic vestit, și își puse nădejdea în el că avea să îl scoată din tumultul gândurilor care-l dezbinau lăuntric. Aștepta nerăbdător în universul plin de înțelesurile tăinuite pe chipurile sfinților zugrăviți pe pereții bisericii.

Așteptarea se prelungise. I se spusese că părintele va veni negreșit, dar să aibă răbdare. Tocmai cu răbdarea nu stătea bine Dorian. Voia totul repede ca mulți dintre oamenii goniți fără răgaz spre moarte de timpurile sufocate de treburi. Ceasurile treceau cu greutate și Dorian intrase deja într-o neliniște răscolitoare. Privea liniștea angelică a sfinților ce stătea în deplin contrast cu forfota de gânduri care nu-i dădeau pace. Cedase nerăbdării și frustrării și grăbi pasul spre ieșirea din biserică.

Părintele Gherasim tocmai intra. Dorian se opri în loc uimit de chipul blând al părintelui și de zâmbetul cald. „Acesta este omul pe care îl căutam de mult”, își zise Dorian, cerând binecuvântarea părintelui și sărutându-i mâna cu evlavie și nădejde.

- Iartă-mă, frate. Am avut un caz mai greu, șopti părintele Gherasim. Vorbesc încet că nu suntem singuri, spuse părintele, arătând cu degetul către mulțimea chipurilor de sfinți. 

S-au așezat la sfat de taină și Dorian, încredințat de pacea ce izvora din sufletul părintelui Gherasim, își mărturisea frământările care o dată rostite se risipeau precum baloanele de săpun. 

- Durerile mărturisite sunt mai ușor de purtat, concluzionă părintele Gherasim după o îndelungă convorbire.

- Așa este, părinte, răsuflă ușurat Dorian. La final am lăsat însă cea mai mare durere a mea. Vă mărturisesc că nu cunosc altceva în viața mea decât această căutare a lui Dumnezeu. Am alergat continuu să găsesc părinți îmbunătățiți pentru a sorbi din înțelepciunea lor. Am găsit adesea oameni care m-au ajutat prin cuvântul și viața lor, însă de fiecare dată aceeași oameni m-au dezamăgit tot prin cuvânt sau faptă. Am crezut că găsisem în ei lumina, dar de fapt aveam mai târziu să dau de întunericul din ei.

Părintele Gherasim făcu o pauză. În acest timp Dorian îi privea  discret zâmbetul. Simțea că părintele se ruga pentru un răspuns inspirat. Nu voia să fie autorul cuvântului, ci purtătorul lui.

- Frate Dorian, de unde știi că era întunericul din ei și nu întunericul din tine? Oamenii nu au cum să nu ne dezamăgească, pentru că sunt oameni cu lipsuri, cu neputințe. Niciunul dintre noi nu știe totul și nici nu poate totul. Doar Dumnezeu știe și poate totul, doar la El este totul cu putință.  De aceea ne punem încrederea desăvârșită doar în El. Dar tu nu L-ai căutat pe Dumnezeu, tu te-ai căutat pe tine, zise părintele.

- Părinte, dorința mea cea mai mare a fost întotdeauna aceea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de acest lucru vă pot asigura. 

Părintele îl privi cu drag pe Dorian. Știa că într-adevăr acesta voia să-L caute pe Dumnezeu, însă nu știa cât de viclene sunt ispitele drumului spre adevăr.

-  Tu i-ai căutat pe oamenii lui Dumnezeu și nu pe Dumnezeu, pentru că ai vrut să vezi pe viu cum ai putea arăta tu, dacă ai fi înduhovnicit. De aceea ai găsit și ai văzut oamenii cu lumina și întunericul lor, atât cât ți-au îngăduit propria lumină și propriul întuneric dinlăuntrul tău. Dacă însă L-ai fi căutat pe Dumnezeu în oameni, L-ai fi găsit cu mult mai multă ușurință și te-ai fi bucurat mai mult de lumina pe care a așezat-o Domnul în sufletele celor care-L slujesc.

Dorian rămase mut de uimire. Într-adevăr, aceasta făcuse. Ori de câte ori afla un om luminat de Dumnezeu, îl ținea sub observație pentru a-i afla limitele și neputințele, ignorându-i darurile. Așa se lipsea de lumina, bucuria și odihna pe care cei cu inima lipsită de viclenie o dobândesc în preajma aleșilor lui Dumnezeu.

- Rău am căutat, rău am găsit, zise Dorian. Binele voi căuta, binele voi găsi.

Părintele Gherasim dădu din cap aprobând bucuria care pătrundea în inima lui Dorian. Se îmbrățișară în lumina acestei bucurii și se odihniră amândoi în ea.

- Această îmbrățișare este adevăratul meu început al căutării lui Dumnezeu, șopti Dorian părintelui, sărutându-i mâna cu prețuire și recunoștință.