- Închid, că îmi vine trenul și vreau să îmi cumpăr niște covrigi. Te salut. Să ne vedem cu bine.
Închid telefonul și alerg la patiserie. Mirosurile îmbietoare par să îmi grăbească pasul. Mă așez la rândul lung. După mine se mai așează o armată de oameni. Aștept nerăbdător și temător să nu îmi pierd trenul. La un moment dat mai am trei oameni în față.
Deodată văd sculându-se de pe jos o fetiță cu părul bălai. Era ascunsă vederii mele de mulțimea de picioare ale oamenilor care îmi stateau în față. Fetița are un zâmbet cald și un chip luminos ca soarele.
-Ce faci aici?
-Cerșeșc, îmi răspunde senin.
-De când ești aici?
-De două ore.
-Și nu ai primit nimic ?
-Nimic.
-Ce ai vrea să primești ?
-Un covrig, îmi zice cu ochii plini de speranță.
- Așteaptă aici. O să îți cumpăr, îi spun uimit de răbdarea cu care a așteptat tăcută să primească un covrig.
Ajung la rând și comand covrigii. Comand și pentru ea o legătură de covrigi și îi dăruiesc.
Copila își ia covrigii și aleargă fericită arătând tuturor covrigii primiți ca pe un trofeu de maximă importanță. O privesc cu bucurie și mulțumire că mi-a oferit șansa de a face o faptă bună.
Mulțimea de oameni din spatele meu începe să mă privească ca pe un ciudat.
-I-ați dat degeaba. O să îi arunce la gunoi, încearcă să mă convingă un domn “binevoitor”.
- Dacă ar gândi toată lumea ca dumneavoastră și mai mulți ar fi murit de foame, îi răspund întristat de neputința omului de a simți bucuria autentică a copilei.
Văzusem prea mulți copii care se bucurau de orice bomboană nou primită, deși aveau munți de bomboane acasă. Această copilă nu avea nici bomboane, nici mâncare și poate nici casă.
-Îi încurajați să cerșească, îmi strigă o cucoană.
- Așa îi ajutăm să devină niște puturoși și corupți, completează o altă doamnă.
Īncep să mă întreb dacă am făcut vreo crimă sau dacă chiar am influențat decisiv în mod negativ destinul fetei cu părul bălai.
Mă depărtez tăcut de adunarea de” înțelepți” de la chioșcul cu covrigi și alerg către gara din apropiere, convins că nu acestă fetiță este cauza relelor de astăzi sau de mâine.
Deodată aud țipetele unui angajat CFR care aleargă doi copii cerșetori.
- Cărați-vă de aici. Cerșiți în fiecare zi. Vă ajunge, strigă angajatul prichindeilor care nu pricep nimic.
Nici eu nu pricep de ce nu se întreabă nimeni de unde vin acești copii și de ce nu se interesează nimeni de soarta lor. De ce nu sunt chemate autoritățile atâta vreme cât acești copii vin zi de zi la cerșit? Oftez adânc și intru pe peron.
Pe banca de pe peron fetița cu părul bălai înflulecă cu pofta unui copil fericit din covrigii atât de “periculoși” pentru viitorul ei. Stă acolo pe peron de parcă ar vrea ca toți călătorii să îi vadă fericirea.
Inima mi-a surâs de bucurie și cu acest sentiment m-am urcat în trenul pe care l-am așteptat la fel de nerbdător precum a așteptat fetița covrigii.
- Nu vă necăjiți. Vedem răul acolo unde nu este. Iar acolo unde este preferăm să îl ignorăm. Așa fac oamenii când vor să își justifice indiferența, inventează motive, îmi spune domnul care se așeză în același compartiment cu mine și care urmărise întreaga scenă. Am ajuns să vedem pericolul în ochii copiilor care cerșesc fără să ne gândim ce am putea face ca și ei să creadă că și visurile lor se pot împlini.
Dau din cap în semn de aprobare și recunoștință pentru încurajare și las inima să se bucure de împlinirea dorinței unui copil nevoit să stea culcat la picioarele semenilor cu speranța că va primi un covrig sau, mai bine spus, o clipă de fericire.
Comentarii
Trimiteți un comentariu